Acte personale expirate. Cum procedezi în 2021
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Ce informații dispar de pe noul document și care va fi valabilitatea
Ce informații dispar de pe noul document și care va fi valabilitatea
Regulile se schimbă, având în vedere că România este încă în stare de alertă care se va prelungi, cel puțin, până la jumătatea lunii martie. 

Ori, conform Legii 55/2020, persoanele cărora le-au expirat actele personale nu trebuie să se adreseze autorităților pentru eliberarea altor cu un nou termen de valabilitate. 

“Valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”.

De unde reiese, în baza unui calcul simplu, că actele expirate pot fi folosite până spre jumătatea lunii iunie 2021, în cazul în care starea de alertă nu se va mai prelungi și după luna martie. 

Citește și Eliminarea pensiilor speciale intră la vot în Parlament

Luând în considerare situația actuală și stadiul campaniei de vaccinare anti-coronavirus, sunt șanse mari ca starea de alertă să fie prelungită cel puțin până la jumătatea anului 2021.

Astfel, putem vorbi despre prelungirea, printre altele, a unor documente precum cele de identitate (buletin/ card de identitate, viză de flotant etc.), permisele auto și, în anumite cazuri, autorizațiile de circulație provizorie, precizează Avocatnet.

În cazul autorizației de circulație provizorie, valabilitatea documentului se prelungește doar dacă există o poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto valabilă pentru mașina înscrisă în el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel