Acţiunile Alibaba de la Bursa de la Hong Kong au SCĂZUT
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Asta înseamnă, practic, dispariția ca atare a grupului
Asta înseamnă, practic, dispariția ca atare a grupului
Acţiunile Alibaba Group listate la Bursa de la Hong Kong au scăzut joi dimineaţă cu aproape 9%, după ce autorităţile de reglementare din China au lansat o investigaţie, acuzând gigantul tehnologic de practici anticoncurenţiale, transmite Reuters.

Autorităţile de la Beijing i-au convocat la o întâlnire în următoarele zile pe reprezentanţii companiei din domeniul tehnologiei financiare (fintech) Ant Group. Alibaba Group Holding Ltd deţine aproximativ o treime din compania de plăţi Ant.

Ancheta vine după ce la începutul lunii noiembrie Bursa din Shanghai a suspendat Oferta Publică Iniţială a Ant Group Co Ltd pe platforma sa STAR Market, care fusese iniţial stabilită pentru 5 noiembrie. Conform comunicatului operatorului bursier chinez, listarea companiei fintech Ant a fost oprită din cauza incapacităţii grupului de a îndeplini noile condiţii stabilite de autorităţile de reglementare. În urma deciziei Bursei din Shanghai, Ant a decis să oprească şi listarea la Hong Kong. În urma listării duale, Ant ar fi urmat să obţină aproximativ 37 de miliarde de dolari. Ar fi cea mai mare Ofertă Publică Iniţială (IPO) din lume, depăşind recordul de 29,4 miliarde de dolari înregistrat anul trecut de gigantul petrolier Saudi Aramco.

Metodă WOW pentru detectarea pasagerilor care sunt INFECTAȚI

Oficialii chinezi au apreciat că Ant ar putea să nu îndeplinească cerinţele privind listarea sau publicarea informaţiilor şi au citat recentele modificări în reglementarea companiilor din domeniul tehnologiei financiare (fintech).

"Dacă monopolul este tolerat şi companiilor le este permis să se extindă într-un mod dezordonat şi barbar, industria nu se va dezvolta într-un mod viabil şi sustenabil", se arată într-un editorial apărut în ediţia de joi a ziarului Partidului Comunist Chinez.

Autorităţile de reglementare din China au avertizat Alibaba asupra unei practici comerciale numită "alege una din două", conform căreia comercianţilor li se cere să semneze pacturi de cooperare exclusivă ca să nu-şi ofere produsele platformelor rivale.

Administraţia de stat pentru reglementarea pieţelor (SAMR) a confirmat joi că a lansat o investigaţie asupra practicilor Alibaba.

Separat, Banca Centrală a Chinei a informat într-un comunicat că vor avea loc întâlniri cu reprezentanţii Ant Group "pentru a ghida compania în implementarea supervizării financiare, a concurenţei corecte şi protejarea drepturilor şi intereselor consumatorilor".

Reprezentanţii Ant au precizat că au primit notificările şi "vor îndeplini strict toate cerinţele autorităţilor de reglementare".

În China, principala platformă de comerţ electronic a Alibaba concurează cu firme ca JD.com Inc şi Pinduoduo Inc. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...


pixel