Altfel de TICHETE de la stat și mediul privat. Gratuități și reduceri
Autor: Eva Anton
Data actualizării:
Data publicării:
Sunt altfel de carduri. Și nu de la bancă
Sunt altfel de carduri. Și nu de la bancă
Pe fondul lansării de către Guvern a programului de relansare economică ”Reclădim România”, senatorii dezbat o propunere legislativă axată pe familiile monoparentale și cele numeroase care au în întreținere mai mult de trei copii și care ar urma să beneficieze de o serie de ajutoare atât din partea statului, cât și a firmelor private. Iar cardurile de beneficii, public și privat, reprezintă instrumentele prin care se obține această susținere. Altfel de tichete.

Potrivit propunerii legislative, ”acordarea măsurilor de sprijin are drept scop asigurarea unor facilități și beneficii economice, sociale și culturale pentru familiile numeroase, garantarea accesului acestora la bunuri și servicii publice și private, precum și stimularea educației copiilor care urmează cursurile unei forme de învățământ, organizate potrivit legii”. 

Măsurile de sprijin se acordă familiilor vizate prin intermediul unui Card public de beneficii, obținut de părinți pe baza Certificat pentru familie numeroase. Ambele documente se eliberează de primăria localității de domiciliu su de reședință a cel puțin unuia dintre părinții care îngrijesc și supraveghează copiii. În plus, firmele private vor putea acorda, la rândul lor, un Card privat de beneficii care să includă reduceri sau gratuități, în baza unor parteneriate încheiate între partenerii privați și autoritățile publice locale sau centrale.

Beneficii acordate în baza Cardului privat

  • tichete de reducere pentru achiziționarea unor mașini de familie cu mai mult de cinci locuri;
  • consiliere psihologică gratuită sau cu reducere;
  • mese gratuite sau la un preț redus la cantinele din școli și grădinițe;
  • reduceri sau gratuități la medicamente, produse farmaceutice sau la articole pentru copii;
  • reduceri sau gratuități la transportul aerian sau maritim;
  • reduceri sau gratuități la tratamente medicale, proteze auditive, ortopedice, tratamente oftalmologice, stomatologice sau logopedie;
  • reduceri la achiziționarea de locuințe sau la chirii;
  • reduceri sau gratuități la taxele academice și administrative în învățământuI universitar

Citește și RECLĂDIM ROMÂNIA. Unele salarii vor fi suvenționate

Beneficii acordate în baza Cardului public:

  • burse, subvenții și premii în domeniul educației;
  • fonduri pentru achiziția de cărți și alte materiale didactice;
  • vouchere pentru nou-născuți;
  • reducere de cel puțin 25% la abonamente/bilete de acces la instituții de cultură, sport și agrement, aflate în subordinea administrației locale și/sau centrale;
  • abonamente gratuite pentru parcări rezidențiale și parcări publice cu valabilitate de trei ani de la data emiterii;
  • tabere de vacanță gratuite sau cu reducere de cel puțin 50%;
  • acordarea de terenuri în mediul rural pentru construirea unei case;
  • părinții pot obține o reducere de 25% la taxele de călătorie pe liniile urbane, metropolitane și județene, precum și la transportul pe cale ferată (clasa I și a II-a);
  • reducere de până la 50% din tariful taxelor academice și administrative în invățământul universitar din sistemul public;
  • scutiri la plata cazării la internate și reducere cu 50% din tariful taxei de cazare la caminul studențesc;
  • reducere de 20% pentru cheltuielile legate de asistența medicală și cazare în stațiuni balneare sau sanatorii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

UE începe să lucreze la noile sancțiuni împotriva Iranului

Mai multe state membre ale UE au cerut extinderea...

FMI încearcă să calmeze "optimismul exagerat" al pieţelor

Fondul Monetar Internaţional a transmis un avertisment...

Bulgari a dezvăluit cel mai subțire ceas din lume VIDEO

Poate una dintre trăsăturile specifice sau ciudățeniile...

Ceasurile elvețiene iau cu asalt India

Producătorii de ceasuri elvețieni lansează un atac...

PANZANI dorește să intre la Bursa de Valori din Amsterdam

Fondul de investiții CVC a anunțat că vrea să se alăture...

Băncile europene cer să fie declarate sectoare strategice

Băncile europene fac un apel către Uniunea Europeană...

Cum pot fi lansate noi cazinouri în România?

În jocurile de noroc, concurența este un element...


pixel