Amendă în stare de urgență. Cum poate fi contestată. Care sunt pașii
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
CCR
CCR
Persoanele care, pe durata stării de urgență, au primit amendă pentru completarea incorectă a declarației pe propria răspundere sau pentru că au uitat respectivul document acasă, ori din alte motive, pot scăpa de plata sancțiunii contestând în instanță procesele verbale completate de organele de ordine.

Oricine a fost sancționat pentru abaterea de la măsurile stabilite pe durata stării de urgență și nu a plătit amenda primită, pot depune o plângere la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Termenul legal pentru contestarea unui proces-verbal de contravenție este de 15 zile. Odată depășit acest termen, cei amendați nu mai pot contesta măsura. Totuși, pentru că termenele de prescripție și decădere sunt suspendate pe perioada stării de urgență, plângerile se vor putea depune în cel mult 15 zile de la ridicarea stării de urgență, adică până spre sfârșitul lunii mai.

În ceea ce privește termenul de judecată, acesta este de cel mult 30 de zile. Totuși, ținând cont de faptul că, până acum, au fost date peste 300.000 de astfel de amenzi, iar instanțele sunt supraaglomerate, este de așteptat ca soluționarea să dureze mai mult.

La capitolul documente, Avocatnet.ro precizează că plângerea trebuie depusă la judecătorie alături de dosarul cauzei, care conține probe ce vin în susținerea motivului contestației,  În mod evident, de la dosar nu trebuie să lipsească procesul-verbal, care se depune în copie, nu în original.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Directorul JPMorgan, vești bune despre economia americană

Anul trecut, banca pe care o conduce Jamie Damon, a...

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum poate achiziționa China cipurile Nvidia interzise

Altfel spus, nimic nu este imposibil.

Șoferii pot achita Rovinieta pentru 10 Zile prin SMS

O veste bună vine pentr șoferii care au nevoie de...

Adunarea generală a L’Oréal, „un start-up vechi de un secol”

Numărul unu mondial al produselor de frumusețe a...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Comic Con Romexpo 2024. Explozia culturii "Pop&Geek"

Comic Con București 2024 a fost un eveniment dedicat...


pixel