Anunț de la Casa Albă pentru călătorii străini
Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
FOTO/ White House GOV
FOTO/ White House GOV
Frontierele Statelor Unite rămân în continuare închise pentru călătorii internaţionali, indiferent dacă sunt vaccinaţi sau nu, a anunţat Casa Albă, invocând răspândirea rapidă a variantei Delta a coronavirusului, o decizie luată în pofida apelurilor la reciprocitate în special ale europenilor, transmite AFP.

'Menţinem în acest stadiu restricţiile existente pentru călătorii', a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, justificând această decizie în special prin propagarea rapidă a variantei Delta 'aici şi în străinătate'.

În timp ce ţările Uniunii Europene au decis să-şi redeschidă frontierele pentru americani, cu condiţia să fie vaccinaţi împotriva COVID-19 sau să prezinte un test negativ, călătorii din spaţiul Schengen sau Marea Britanie nu mai pot intra în Statele Unite din martie 2020.

Această închidere a frontierelor este viu criticată de către profesioniştii din turism din Europa, dar şi de către patronatul american.

Prognoză meteo 27 iulie 2021. Ce ne așteaptă

Canada a anunţat la rândul său, tot fără reciprocitate, că din 9 august îşi redeschide frontiera pentru cetăţenii şi rezidenţii permanenţi din SUA complet vaccinaţi.

Washingtonul anunţase la începutul lunii iunie constituirea de grupuri de lucru cu Canada, Mexic, Uniunea Europeană şi Marea Britanie pentru a discuta problema călătoriilor internaţionale, lăsând să se spere într-o relaxare a restricţiilor.

Nu doar că aceasta nu se va întâmpla, dar Statele Unite îşi înmulţesc avertismentele către cetăţenii lor tentaţi să călătorească în străinătate.

După ce acum o săptămână Centrul de Prevenire şi Combatere a Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din SUA, le-a recomandat americanilor să evite Marea Britanie, luni a adăugat, printre altele, Portugalia şi Spania pe lista destinaţiilor de evitat.

Pentru aceste ţări de nivel 4, cel mai ridicat de alertă sanitară, Statele Unite le recomandă călătorilor să fie complet vaccinaţi înainte de plecare, avertizându-i că, chiar şi aşa, se supun unui 'risc'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel