Apple vrea să dea LOVITURA cu un film despre NAPOLEON
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Apple, condamnată în Rusia la o amendă de 12 milioane de dolari. Află pentru ce
Apple, condamnată în Rusia la o amendă de 12 milioane de dolari. Află pentru ce
Studioul de producţie al companiei Apple va realiza un film despre Napoleon Bonaparte, intitulat "Kitbag" şi regizat de Ridley Scott, în care rolul principal va fi interpretat de Joaquin Phoenix, un actor premiat cu Oscar, informează AFP.

Lungmetrajul va prezenta începutul carierei politice a fostului împărat francez şi ascensiunea lui la putere, prin prisma relaţiei sale cu Josephine, devenită soţia lui în 1796.

David Scarpa, care a colaborat cu Ridley Scott la filmul "All the Money in the World" (2017), a scris scenariul filmului "Kitbag", a cărui dată de lansare nu a fost deocamdată anunţată.

Acest proiect cinematografic îi oferă cineastului Ridley Scott posibilitatea de a reveni la perioada istorică pe care a abordat-o în primul său lungmetraj, "The Duellists" (1977), care i-a adus premiul pentru cel mai bun film de debut la Festivalul de la Cannes.

Asaltul de la Capitoliu. Unii dintre protestatari se credeau EXTRATEREȘTRII

"The Duellists" a avut o acţiune plasată în timpul Primului Imperiu Francez şi l-a avut ca protagonist pe un locotenent de armată, interpretat de Harvey Keitel.

De această dată, actorul american Joaquin Phoenix, în vârstă de 46 de ani, premiat pentru rolul principal din "Joker" la cea mai recentă ediţie a premiilor Oscar, va fi protagonistul filmului "Kitbag", dedicat celui mai cunoscut corsican din istoria Franţei.

Înaintea acestui film, grupul Apple încheiase deja un parteneriat cu regizorul britanic Ridley Scott, în vârstă de 83 de ani, şi cu compania sa de producţie, Scott Free Productions, pentru proiecte TV ce urmează să fie difuzate pe platforma video Apple TV+.

După ce a lansat Apple TV+ în noiembrie 2019 cu un program constituit în special din seriale TV, grupul american Apple, al cărui sediu general se află în oraşul californian Cupertino, a investit masiv în producţii cinematografice.

Apple a produs de atunci "Cherry", primul film al fraţilor Anthony şi Joe Russo după "Avengers: Endgame", a cărui lansare este programată pentru data de 12 martie.

Platforma digitală s-a angajat de asemenea să producă următorul film al regizorului Martin Scorsese, "Killers of the Flower Moon", al cărui buget de producţie a fost estimat la 200 de milioane de dolari, potrivit mai multor relatări apărute în presa americană. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

În Japonia, AI prezice ce angajați vor demisiona

Companiile japoneze se străduiesc să-și protejeze...

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

China lansează o nouă forță de apărare cibernetică

China a anunțat crearea în cadrul armatei a unei noi...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel