Austria are probleme de securitate la PAȘAPORTUL VERDE
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Certificatul verde a fost APROBAT de CNSU. Află unde devine OBLIGATORIU
Certificatul verde a fost APROBAT de CNSU. Află unde devine OBLIGATORIU
Aplicaţia folosită pentru stocarea ''paşaportului verde'' de coronavirus în Austria are probleme de securitate, au avertizat experţi citaţi miercuri de dpa.

Codul QR poate fi falsificat relativ uşor, a relatat portalul de ştiri futurezone.at, citând studenţi de la Universitatea de ştiinţe aplicate din Hagenberg.

Persoanele care s-au testat, s-au vaccinat ori s-au recuperat după COVID-19 îşi pot salva dovada acestui statut în aplicaţie, iar pentru aceasta trebuie să scaneze un cod QR, care poate fi descărcat pe documente oficiale de pe portalul Ministerului Sănătăţii. Or, potrivit studenţilor din Hagenberg, în această etapă nu se poate verifica dacă respectivul cod este valid.

Această verificare se face doar de către personalul din restaurante, din saloanele de coafură sau înaintea călătoriilor, prin scanarea codului cu o altă aplicaţie, Green Check, la faţa locului. Experienţa arată însă că în viaţa reală verificarea nu are loc întotdeauna.

Citește și Sinistrat: Nu te aștepți să moară în Germania cineva înecat în inundații - VIDEO

Ministerul austriac al Sănătăţii a anunţat că problema va fi rezolvată la următoarea actualizare a aplicaţiei.

În Germania, de exemplu, în aplicaţia creată de Institutul Robert Koch pentru controlul şi prevenirea bolilor valabilitatea codului QR este verificată direct, iar în cazul în care codul nu este valid certificatul nu poate fi salvat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel