Autorizația de mediu. Președintele a promulgat legea
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Obținerea vizei anuale este obligatorie
Obținerea vizei anuale este obligatorie
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. 16 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului. 

Potrivit legii, autorizaţia de mediu şi autorizaţia integrată de mediu îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada în care beneficiarii lor obţin viza anuală.

"Scopul aplicării vizei anuale este acela de a confirma faptul că titularul desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii pentru care a fost emisă autorizaţia de mediu sau autorizaţia integrată de mediu şi că nu au intervenit modificări care să afecteze condiţiile stabilite prin actele de reglementare", se arată în actul normativ.

Citește și Îngrijorare. Autorizaţii pentru case de vacanţă în zona înaltă a Bucegilor

Legea stabileşte cine aplică viza anuală şi cum se tarifează aceasta.

De asemenea, actul normativ stipulează că obţinerea vizei anuale este obligatorie atât pentru autorizaţiile de mediu şi autorizaţiile integrate de mediu care sunt emise la data intrării în vigoare a legii, cât şi pentru cele emise ulterior. PNL şi USR au sesizat, în iulie, la CCR acest proiect de lege.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cele mai mari companii listate la bursa din Germania

Clasamentul celor mai mari capitalizări de la bursa...

Stagnare a creditării companiilor din zona euro

Creditarea companiilor din zona euro stagnează, atrage...

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...


pixel