Axis anunță camera video multidirecțională P3719-PLE
Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Axis
Axis
Monitorizarea, supravegherea sau securizarea eficientă a unui perimetru presupune printre altele alegerea unor camere video adecvate mediului în care urmează a fi utilizate. Instalarea lor trebuie să permită acoperirea tuturor unghiurilor și a spațiilor existente. Proiectanții și integratorii de sisteme de securitate și supraveghere video vor ține însă întotdeauna cont și de costurile unei instalări, precum și de bugetul beneficiarului. Iar, din acest punct de vedere, suplimentarea numărului de camere reprezintă o creștere a costurilor. De aceea, pentru spații largi, precum centre comerciale, depozite, intersecții sau parcări, este recomandată instalarea de camere multidirecționale, capabile să filmeze la 3600.

Axis Communications, lider global în echipamente video de rețea, are deja în portofoliu camere de supraveghere video capabile să filmeze la 3600, create pentru a le permite utilizatorilor să își eficientizeze costurile, simultan cu menținerea performanțelor și calității la cele mai înalte standarde. Formată din modelele P3707-PE și P3717-PLE, seria AXIS P37 este extinsă acum prin adăugarea noului model AXIS P3719-PLE. La fel ca predecesoarele sale, camera este una multidirecțională, pe patru canale. Ea prezintă avantajul unor costuri de instalare și de operare mai mici, atât prin reducerea semnificativă a numărului de camere necesare pentru supravegherea spațiilor largi și prin utilizarea unui singur cablu pentru transmiterea de date și alimentare. În acest mod se simplifică infrastructura de rețea și se reduce numărul de licențe software necesare pentru implementare.

Ca elemente de noutate, camera AXIS P3719-PLE se diferențiază printr-o calitate video superioară modelelor anterioare, prin furnizarea de imagini Quad HD pe fiecare canal, având o rezoluție totală de 15MP, la 30FPS. Mai mult decât atât, ea este prevăzută cu tehnologie WDR (Wide Dynamic Range), care asigură obținerea unor imagini cu o claritate ridicată, în orice condiții de iluminat ambiental. Totodată, supravegherea video este posibilă și în întuneric, mulțumită soluției de iluminare IR la 3600 încorporate. Și, pentru că este prevăzut cu o carcasă certificată IP66/IP67, modelul poate opera fără niciun fel de probleme atât la interior, cât și la exterior.

Disponibilă începând cu trimestrul al doilea al anului 2019 prin intermediul distribuitorilor autorizați Axis, camera P3719-PLE reprezintă alegerea ideală pentru supravegherea spațiilor largi de orice natură. Înglobând patru camere QHD într-una singură, ea oferă practic cel mai bun raport calitate/ preț pentru astfel de instalări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

În Japonia, AI prezice ce angajați vor demisiona

Companiile japoneze se străduiesc să-și protejeze...

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

China lansează o nouă forță de apărare cibernetică

China a anunțat crearea în cadrul armatei a unei noi...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel