Bani de liceu sau cum eșuează o intenție bună
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Documentul necesar obținerii sprijinului financiar costă mult prea mult
Documentul necesar obținerii sprijinului financiar costă mult prea mult
Un program derulat de Ministerul Educației dorește să vină în sprijinul elevilor de liceu însă se poticnește în chestiuni tehnice.

Este vorba despre un sprijin financiar care se acordă elevilor de liceu care provin din familii defavorizate și care primesc lunar 250 de lei.

Acest ajutor este oferit familiilor care nu au un venit mai mare de 500 de lei pe lună pe membru de familie.

Cu acest program există o problemă și anume faptul că părinții și frații majori trebuie să dea declarații pe proprie răspundere că îndeplinesc cerințele privind veniturile, declarație care trebuie autentificată la notar unde acest document costă între 25 și 75 de lei.

Alocațiile copiilor, majorate de azi. La cât au ajuns

Dat fiindcă acest program se adresează unotr categorii deoasebit de sărace pentru care fiecare leu contează enorm, obținerea acestor declarații devine o sarcină greu de suportat mai ales în cazul în care este vorba despre doi sau mai mulți copii.

Din informațiile noastre, furnizate anul trecut în această perioadă de părinți și confirmate de câțiva notari, tariful pentru o declarație este între 25 și 75 de lei, ceea ce înseamnă că, în cazul familiilor cu doi sau mai mulți adulți care trebuie să o completeze, suma necesară autentificării devine semnificativă.

Toate încercările de a ușura situația aceasta s-au pierdut în hățișul birocratic care stăpânește instituțiile statului român.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel