BCR și Omniasig lansează o asigurare extinsă. Acoperă multe
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Pot beneficia de calitatea de coasiguraţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate următoarele persoane: soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate.
Pot beneficia de calitatea de coasiguraţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate următoarele persoane: soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate.
Prima asigurare digitală complexă destinată acoperirii pierderilor şi furturilor de bunuri personale şi de bani, precum şi a fraudelor, a fost lansată de Banca Comercială Română, în parteneriat cu Omniasig Vienna Insurance Group, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.

Astfel, asigurarea oferă acoperire şi pentru tranzacţiile frauduloase cu cardul şi cu PIN-ul, care nu intră în responsabilitatea băncii conform legislaţiei în vigoare. Poliţa este accesibilă online, prin aplicaţia George, sau în cadrul fluxului digital de deschidere cont George, pentru clienţii noi.

"Multi Protect este o asigurare care acoperă furtul telefonului, al laptopului, al tabletei, indiferent că sunt personale sau de serviciu, precum şi pierderea anumitor bunuri personale cum ar fi portofel, geantă sau rucsac. Mai mult decât atât, asigurarea acoperă furtul numerarului sustras împreună cu geanta sau portofelul şi chiar a numerarului retras de la ATM, dacă furtul s-a petrecut în primele 12 ore după retragere, prin acte de violenţă", se menţionează în comunicat.

Asigurarea este valabilă inclusiv în cazul incidentelor petrecute în străinătate, în cazul în care persoana asigurată se află în concediu sau în interes de serviciu.

"Suntem tot timpul în căutarea de noi produse şi soluţii prin care să putem oferi clienţilor noştri convenienţă, dar şi protecţie personală. În dezvoltarea acestei asigurări, am plecat de la premisa că, în fiecare zi, lucrăm şi avem asupra noastră bunuri de valoare mare - de la genţi, portofele, telefoane, tablete, laptopuri - şi, uneori, nu conştientizăm pericolul unui incident nefericit. De aceea, conceptul Multi Protect creat alături de Omniasig s-a concretizat în produsul Multi Protect, care le oferă clienţilor noştri acces facil, digital, la o acoperire extrem de necesară pentru evenimente neprevăzute, indiferent unde se întâmplă acestea, mediu fizic sau online", a declarat Marian Oprea, şef Departament Managementul Produselor de Asigurare Retail, Banca Comercială Română.

Asigurarea Multi Protect este disponibilă clienţilor BCR în trei pachete, Basic, Standard şi Plus, cu un tarif lunar de 6,9 lei, 13,9 lei, respectiv 16,9 lei.

În funcţie de pachetul ales, limitele de despăgubire cresc semnificativ. Astfel, pentru tranzacţiile cu cardul efectuate prin utilizarea frauduloasă a codului PIN, Multi Protect Basic acoperă până la 4.800 de lei, pachetul Standard până la 11.200 de lei, iar Plus până la 16.000 de lei. În cazul pierderii sau furtului bunurilor personale, sumele asigurate prin pachetele Basic, Standard şi Plus pornesc de la 2.400 de lei şi ajung până la 6.000 de lei, respectiv 9.000 de lei.

Citește și Mișcare majoră pe piața asigurărilor din România

Paşii pe care clienţii BCR asiguraţi prin Multi Protect trebuie să îi urmeze pentru a beneficia de despăgubiri sunt: blocarea plăţilor de pe card sau telefon, în cazul pierderii sau furtului acestora, printr-o solicitare către bancă; completarea documentului de refuz de plată, într-o sucursală BCR, în cazul tranzacţiilor frauduloase; notificarea Omniasig, prin email sau telefon; trimiterea către Omniasig a documentelor necesare soluţionării daunei; trimiterea către Omniasig a dovezii achiziţionării unui bun înlocuitor, în cazul furtului sau pierderii obiectelor personale. Astfel, despăgubirea se face în maximum 10 zile lucrătoare de la ultimul document transmis către asigurator, iar plata se va face în contul bancar specificat de către client.

Potrivit sursei citate, poliţa Multi Protect nu asigură toate cazurile de pierderi sau furturi ale bunurilor personale. De exemplu, furtul de numerar retras de la ATM nu este asigurat dacă nu au existat acte de violenţă sau ameninţare. La fel şi în cazul în care numerarul nu a fost furat împreună cu geanta sau portofelul. În acelaşi timp, furtul telefonului mobil este asigurat în limita unui singur astfel de eveniment pe an, iar laptopurile şi tabletele sunt asigurate pentru două astfel de incidente anuale.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe. BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 17 de centre de afaceri şi 16 de birouri mobile dedicate companiilor şi 371 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel