Bilanț COVID-19. Situație tot mai gravă: Număr record la ATI, aproape 19.000 de internări, 17 octombrie
Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.546 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. În București sunt 3.181 de noi cazuri.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 18.901. Dintre acestea, 1.750 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 431 sunt minori, 394 fiind internați în secții și 37 la ATI.

Incidența la nivel național, a cescut până la 9 la mia de locuitori

În ultimele 24 de ore, au fost raportate de către INSP 299 decese (146 bărbați și 153 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Peste 90% dintre decese, persoane nevaccinate

Din totalul de 299 de pacienți decedați, 271 erau nevaccinați și 28 vaccinați. Cei 28 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 40 și 80 de ani. 27 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.

Dintre cele 299 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă  20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 18 la categoria de vârstă 40-49 ani, 28 la categoria de vârstă 50-59 ani, 80 la categoria de vârstă 60-69 ani, 97 la categoria de vârstă 70-79 ani și 72 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Citește și: Bilanț COVID-19. Record de pacienți internați. Peste 1700 de cazuri grave la 16 octombrie

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.997.204 teste RT-PCR și 3.902.275 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 17.638 de teste RT-PCR (8.297 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.341 la cerere) și 23.585 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 136.423 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 17.140 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.743 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 188 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel