Bilanț COVID-19. Spitalele, aproape de capacitatea maximă. Peste 760 de pacienți, internați la ATI
Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Bilanț COVID-19
Bilanț COVID-19
  • Bilanț COVID-19
În ultimele 24 de ore, în urma testelor efectuate la nivel național, au fost înregistrate 4.478 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. Bucureștiul are 651 de noi cazuri, rata de infectare depășind 2 la mie.

În ultima zi, au fost raportate de către INSP 73 de decese (36 bărbați și 37 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Un număr de 66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nnumărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.727. Dintre acestea, 762 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 180 sunt minori, 166 fiind internați în secții și 14 la ATI.

Media națională a incidenței a ajuns la 1,46 la mie, cele mai mari valori, de peste 2 la mie, fiind raportate în județele Satu Mare, Ilfov, Bistrița-Năsăud, Timiș, precum și în Municipiul București.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.354.630 de teste RT-PCR și 2.816.721 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 19.108 teste RT-PCR (7.782 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.326 la cerere) și 26.950 de teste rapide antigenice.

Până astăzi, 35.359 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Până astăzi, 17 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.139.505 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Reguli noi pentru agenții imobiliari

Un proiect de lege recent depus la Senatul României...

Avertizare meteo. Iarna se întoarce în forță

Meteorologii au transmis o avertizare generală valabilă...

Banca Centrală a Greciei, pesimistă cu privire la anul 2024

Banca Greciei a înrăutăţit estimările privind anul în...


pixel