Blestemul lunii octombrie. Orice este posibil, chiar și un DEZASTRU
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Ce se va întâmpla, de fapt, rămâne de văzut
Ce se va întâmpla, de fapt, rămâne de văzut
Se spune că, pe piețele bursiere, cele mai spectaculoase prăbușiri se întâmplă în octombrie și că este mai bine să stați pe margine în această perioadă.

De la începutul lunii septembrie, principalul indice al bursei americane, S&P 500, a pierdut peste 1,5%. Mai sunt câteva zile până în octombrie, dar având contextul general, respetiv riscurile pe care le ascunde politica monetară a Rezervei Federale, pandemia de coronavirus și situația din jurul dezvoltatorului chinez Evergrande, este dificil de anticipat cum vor evolua piețele.

În plus, există o superstiție în rândul investitorilor, numită și „blestemul lunii octombrie”, lună care, de-a lungul timpului, a fost marcată de evenimente bursiere dintre cele mai grave și distrucive. Un motiv care, unora, le insuflă convingerea că trendul descendul pe care s-au înscris acțiunile va continua și luna viitoare. 

Panica bancară din 1907

Prima criză financiară din secolul al XX-lea a fost cauzată de acțiunile speculative ale trusturilor și băncilor, care au tranzacționat în mod agresiv. Ca urmare, deciziile incorecte au adus la panica pe piață, clienții au început să își retragă fondurile, pierzând încrederea în sistemul bancar. Scăderea lichidității băncilor a dus la o nouă scădere a pieței de valori.

În Statele Unite, nu exista, la acea dată, o bancă centrală, iar marii finanțiști (în primul rând John Pierpont Morgan - fondatorul J.P. Morgan) au intervenit și au investit aproximativ 200 de milioane de dolari în rezervele băncilor și în fondurile fiduciare pentru a suprima panica. Acest eveniment a fost impulsul pentru crearea sistemului de rezervă federală, înființat în 1913. Indicele Dow Jones a pierdut aproape 15% ca urmare a acestor evenimente, care au început în octombrie.

„Marea Depresie”

Perioada care a dus la cea mai lungă criză din istoria SUA a fost numită „Roaring Twenties”. PIB-ul real al țării a crescut de la 688 miliarde dolari, în 1920, la 977 miliarde dolari în 1929, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de la 6.460 dolari la 8.016 dolari, iar șomajul a fost sub 4%.

Creșterea rapidă a nivelului de trai a dus la dezvoltarea pieței de valori, luată, pur și simplu, cu asalt de populație. Atunci a devenit popular comerțul marginal, ce permitea să faci astfel de afaceri cu bani împrumutați. Ceea ce a condus la crearea unei bule, care a explodat în octombrie 1929. Pe 24 octombrie a fost „Black Thursday”, care a provocat o scădere a indicelui Dow Jones cu 11%.

Vineri, investitorii au recuperat ceva din pierderi, dar săptămâna următoarea le-a adus o nouă dezamăgire: ”lunea neagră”, 28 octombrie. Dow Jones a scăzut cu 13,5%, iar marți, pe 29 octombrie, o zi la fel de neagră, a mai cedat 12%. În doar trei ani, indicele a pierdut 90% din valoare. A fost posibilă revenirea la nivelurile de vârf abia în 1954.

”Lunea neagră” din 1987

O altă prăbușire bursieră s-a produs în octombrie 1987. Începând din 14 octombrie, timp de trei zile, indicele Dow Jones a pierdut 262 de puncte, sau 12%. Acest lucru s-a întâmplat pe fondul modificărilor legilor fiscale din SUA și al zvonurilor despre tensiunile crescânde din Golful Persic. Pe 19 octombrie, Dow Jones a cedat 25%: într-o zi, piața americană a pierdut aproximativ 500 de miliarde de dolari.

Unul dintre motivele prăbușirii pieței de o zi se numește o defecțiune tehnică a sistemului informatic de executare automată a comenzilor. Strategiile de tranzacționare au condus la o vânzare de valori mobiliare asemănătoare unei avalanșe. Au contribuit, de asemenea, lipsa de lichidități de pe piață, dar și degringolada de pe piețele ipotecare și de credit.

Citește și Debranșarea de la curent electric. Ce trebuie să știe toți consumatorii

Prăbușirea din octombrie 2018

O bună perioadă de timp, „blestemul lunii octombrie” i-a mai deranjat pe investitori, dar furtuna se apropia. În 2018, S&P 500 a pierdut aproximativ 20% de la începutul lunii octombrie până la sfârșitul anului. Apoi, mai mulți factori au influențat căderea piețelor: o creștere a ratei cheie a Rezervei federale, războiul comercilal dintre SUA și China, prognozele FMI privind încetinirea economiei mondiale. În total, bursa din SUA a pierdut aproximativ 2 trilioane de dolari în octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel