IMM Plus. Veştile aşteptate de antreprenori: Cum se acordă sprijinul şi sumele alocate
Ministerul Finanţelor...
Premierul Marii Britanii are probleme mai importante de rezolvat, mutarea Camerei Lorzilor din Londra, la vreo 320 de kilometri de Capitală, respectiv în York, o altă variantă fiind Birmingham.
Dezvăluirea neașteptată a fost făcută de Sajid Javid care i-a avertizat pe liderii lumii afacerilor că vor trebui să se aștepte la dezacorduri cu Uniunea Europeană după Brexit, indiferent dacă negocierille liberului schimb se vor fi terminat până la sfârșitul anului.
Johnson își va reafirma viziunea unei Britanii Globale care desfășoară un comerț liber în afara Uniunii Europene, luni, atunci când va găzdui liderii africani în timpul unui summit inaugural. Johnson vrea să ademenească liderii africani pentru a compensa ieșirea din Uniunea Europeană.
Johnson a reușit să convingă districturile din nordul Anglieni și din Midlands pentru a suține Partidul Conservator pentru prima dată. Acest lucru a fost posibil după ce a promis ieșires din UE pe 31 ianuarie. Acum el trebuie să rezolve și problema economică dacă dorește că aibă în continuare susținerea regiunilor respective.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanţelor...
Cifrele zilei de la...
Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.
Noi liste cu dosare aprobate...
Banca Națională a României a...
Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...
Autoritățile ungare au anunțat...
Puterile G7 sunt hotărâte să...
Răspunsul Israelului la atacul...
Este concluzia unui studiu care...
Situaţia dificilă din punct de...
Oficialii nord-coreeni s-au...
Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...
Prețul cuprului a atins vineri...
Marile platforme de retail...
O decizie adoptată la cererea...
Banca Centrală Europeană este...
Grupul din California a...
Israelul a venit cu un răspuns...
Platforma a anunțat joi nu va...
Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...
Economia regiunilor Orientului...
Grupaj de ştiri.