Brăila. 3400 de angajați în pericol să își piardă locul de muncă
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Rata șomajului a crescut cu 0,2%
Rata șomajului a crescut cu 0,2%
Prefectul Brăilei, Cătălin Boboc, a lansat miercuri, în conferinţă de presă, un mesaj către salariaţii celui mai mare angajator din judeţ, o fabrică de componente auto, cu 3.400 de angajaţi, unde au fost confirmate 50 de cazuri de COVID-19, că în cazul în care nu îşi vor lua toate măsurile de protecţie în timpul serviciului, dar şi pe mijloacele de transport în comun când vin sau pleacă de la muncă, va fi obligat să dispună închiderea societăţii.

"Cel mai mare angajator din Brăila are 50 de angajaţi pozitivi. Cei mai mulţi au ajuns deja în spital, astăzi vor ajunge ultimii. Riscul de la Yazaki nu este doar unul epidemiologic. Trebuie să ţinem cont de impactul economic al unei crize majore care apare acolo, de impactul social, pentru că vorbim de 3.400 de angajaţi, adică 3.400 de familii din tot judeţul. Vreau să fac un apel în primul rând la angajaţi, la toţi cei care lucrează aici: fraţilor, apăraţi-vă locurile de muncă, până la urmă! Mai avem o săptămână şi întreaga fabrică intră în concediul de vară de două săptămâni. Dacă nu vă luaţi măsuri, dacă nu vă protejaţi cei care ştiţi că aţi intrat în contact cu cazuri pozitive, nu staţi acasă, nu anunţaţi Direcţia de Sănătate Publică, vom fi obligaţi să luăm măsura închiderii fabricii! Iar asta are impact economic, social. Nu ştiu, poate investitorul chiar va spune: 'Am plecat de la Brăila!'. Nu ne permitem să facem treaba asta", a declarat Cătălin Boboc.

Prefectul a precizat că a făcut recomandări către conducerea societăţii să fie sancţionaţi toţi acei angajaţi care nu respectă măsurile de prevenire a răspândirii noului tip de coronavirus, altfel riscă să fie închisă toată activitatea.

"Până acum nu sunt probleme grave acolo, dar aici vorbim de foarte mulţi contacţi, pentru că este o fabrică foarte mare, lucrează foarte mulţi acolo. Ei vin de peste tot din judeţ, călătoresc cu acele mijloace de transport. De o săptămână, păstrăm legătura în continuu cu cei din conducerea Yazaki. Şi-au luat toate măsurile, ne-au asigurat că au dat măşti, viziere chiar fiecărui angajat. Vorbim despre o aglomerare de oameni care lucrează în două schimburi, motiv pentru care există un risc foarte mare. Am văzut în interiorul fabricii muncitori care mai aveau şi masca sub nas, mai aveau şi viziera ridicată. Acum, sincer, degeaba le ai, dacă nu le porţi. Noi am făcut un apel la cei din conducerea acestui angajator şi le-am spus că, până la urmă, trebuie să aplice şi sancţiuni în interiorul fabricii. Dacă nu vrei să sancţionezi doi-trei oameni care nu respectă aceste măsuri, rişti să-ţi închizi toată activitatea", a completat Boboc.

Citește și Săptămâna de lucru de patru zile, mai aproape de realitate

Aceasta este a doua societate din Brăila care se confruntă cu un focar mare de COVID-19, primul caz fiind înregistrat la o fabrică de confecţii cu tradiţie, cu aproximativ 500 de angajaţi, care şi-a suspendat activitatea săptămâna aceasta, după ce 42 de salariaţi au fost confirmaţi pozitiv cu noul tip de coronavirus. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel