Scandalul Epstein. Prințul Andrew mai șifonat după interviu
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Prințul Andrew, dreapta
Prințul Andrew, dreapta
Prinţul Andrew, al cărui nume a fost implicat în afacerea Epstein, a afirmat că nu-şi aminteşte să se fi întâlnit cu femeia care l-a acuzat de agresiune sexuală când era minoră, potrivit extraselor dintr-un interviu pentru BBC date publicităţii vineri seară, relatează AFP.

"Nu-mi amintesc să mă fi întâlnit vreodată cu această femeie", a declarat al doilea fiu al reginei Angliei Elisabeta a II-a despre Virginia Roberts, devenită Giuffre după căsătorie, potrivit transcrierii interviului care va fi difuzat sâmbătă seară de BBC, în emisiunea Newsnight.

Virginia Roberts, una din reclamantele din afacerea Epstein, a afirmat că a fost forţată să întreţină relaţii sexuale cu prinţul Andrew la Londra, în 2001, pe când avea 17 ani, apoi în alte două rânduri la New York şi pe insula privată a omului de afaceri american din Caraibe.

Prinţul "ştie exact ce a făcut şi sper că va fi sincer", a declarat ea presei după audierea de la sfârşitul lui august de la New York, unde alte 15 reclamante au fost audiate de justiţia americană, înainte de a se renunţa la urmărirea penală a lui Jeffrey Epstein din cauza sinuciderii sale.

În interviul său pentru BBC, prinţul Andrew afirmă că regretă "în fiecare zi" că a continuat să/l frecventeze pe Jeffrey Epstein după eliberarea sa în 2010. Americanul a ispăşit o pedeapsă cu închisoarea la care a fost condamnat în 2008 pentru solicitarea unor prostituate în Florida.

Un scandal sexual din SUA își întinde ramificațiile până în Israel. Daily Mail refuză retragerea fotografiilor

Acuzat de agresiuni sexuale asupra unor minore, Jeffrey Epstein a fost din nou arestat şi inculpat la începutul lui iulie pentru organizarea, timp de mai mulţi ani, de o reţea formată din zeci de tinere, cu care el întreţinea relaţii sexuale pe numeroase proprietăţi, în special la Manhattan şi în Florida.

El a murit pe 10 august în celula sa din închisoarea newyorkeză în care era încarcerat, rezultatele autopsiei confirmând o sinucidere prin spânzurătoare.

Palatul Buckingham a dezminţit în mai multe rânduri orice comportament inadecvat din partea prinţului Andrew.

Criticat în presa britanică, prinţul în vârstă de 59 de ani a afirmat la sfârşitul lui august că nu a văzut sau suspectat niciodată abuzuri sexuale din partea lui Jeffrey Epstein.

În cadrul anchetei deschise în Franţa a fost lansat vineri un nou apel la martori, extins la nivel internaţional. Anchetatorii francezi se interesează de rolul jucat de agentul francez de modele Jean-Luc Brune, un fost apropiat al lui Jeffrey Epstein, acuzat de viol de mai multe foste modele de top.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel