Bursa de Valori Bucureşti a deschis ședința în CREȘTERE
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Bursa de Valori Bucureşti a deschis ședința în CREȘTERE
Bursa de Valori Bucureşti a deschis ședința în CREȘTERE
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe toţi indicii şedinţa de luni, iar rulajul se cifra la 5,6 milioane de lei (1,16 milioane de euro), după 35 de minute de la debutul tranzacţiilor.

Cea mai mare parte a rulajului, 4,7 milioane de lei, a fost realizată din tranzacţii cu obligaţiuni. Emisiunea de obligaţiuni în euro a Ministerului de Finanţe, cu scadenţă în 2025, a generat tranzacţii în valoare de 4,15 milioane de lei.

Vrei să te OPEREZI? Uite în ce zi NU trebuie să te duci STUDIU

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, înregistra o apreciere de 0,48%, iar indicele BET-Plus, care indică evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în creştere cu 0,48%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans tot de 0,39%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a consemnat o apreciere de 0,34%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe plus cu 0,09% în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,51%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Impact Developer & Contractor (+3,19%), Vrancart (+2,63%) şi Purcari Wineries Public Company Limited (+1,83%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Electroargeş (-1,72%), Bittnet Systems (-1,4%) şi Casa de Bucovina - Club de Munte (-1,28%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel