România a importat mai multe gaze naturale
În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale.
Legislația în domeniu, respectiv Codul Rutier, nu prevede o dată anume de la care cauciucurile de iarnă trebuie să fie puse însă este specificat faptul că că pe drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei autovehiculele trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă, ceea ce este și logic.
Ce amenzi riscă șoferii
În cazul nerespectării regulii, amenzile sunt cuprinse între 9 și 20 de puncte de amendă, adică între 1.305 lei şi 2.900 lei. În plus, pe lângă amendă, şoferilor li se reţine certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia.
Ce caracteristici trebuie să aibă anvelopele de iarnă
Anvelopele de iarnă trebuie să aibă înscripţionate însemnele „M+S”, „M.S.” sau „M&S”, unde „M” reprezintă abrevierea de la cuvântul „mud” (noroi, trad.), iar „S” este abrevierea de la „snow”, adică zăpădă.
Cauciurile de iarnă, greşeala URIAŞĂ a șoferilor. Titi Aur: Să avem grijă!
Reglementări diferențiate pentru tipuri diferite de vehicule
O reglementare importantă este cea care vizează diferenţierea montării anvelopelor de iarnă în funcţie de tipul vehiculului, respectiv echiparea cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune sau montarea pe aceste roți a unor lanțuri sau alte echipamente antiderapante certificate pentru următoarele autovehicule:
- vehiculele de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată de până în 3,5 tone, inclusiv:
- vehicule de transport persoane cu nouă sau mai puține locuri pe scaune (inclusiv cel al conducătorului auto), unde este necesară simpla dotare a vehiculului cu anvelope de iarnă;
- vehiculele de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată de mai mult de 3,5 tone;
- vehicule de transport persoane cu mai mult de nouă locuri pe scaune (inclusiv cel al conducătorului auto).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale.
În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...
O nouă mână de ajutor acordată...
O veste bună la început de...
Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...
Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024.
Ministerul Finanţelor...
Cifrele zilei de la...
Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.
Noi liste cu dosare aprobate...
Banca Națională a României a...
Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...
Autoritățile ungare au anunțat...
Puterile G7 sunt hotărâte să...
Răspunsul Israelului la atacul...
Este concluzia unui studiu care...
Situaţia dificilă din punct de...
Oficialii nord-coreeni s-au...
Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...
Prețul cuprului a atins vineri...
Marile platforme de retail...
O decizie adoptată la cererea...
Banca Centrală Europeană este...
Grupul din California a...
Israelul a venit cu un răspuns...