CCIR: Autostrada Dunăre – Marea Egee, componentă vitală pentru dezvoltarea economică a României
Autor: Crişan Andreescu
Data actualizării:
Data publicării:
Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCIR),  a avut  o întâlnire de lucru cu reprezentanții companiei Large Infrastructure Projects din Bulgaria, în scopul identificării unor soluții optime de revitalizare a schimburilor comerciale care se desfășoară în  partea de Nord-Est și cea de Sud-Est a Europei, mai exact între Marea Baltică și Marea Egee.

În acest sens, compania din Bulgaria a prezentat președintelui CCIR unul dintre cele mai ample proiecte de infrastructură regională și anume, autostrada Dunăre – Marea Egee, un tronson din aceasta urmând să conecteze Bucureștiul cu rețeaua de autostrăzi deja existentă în Bulgaria și Grecia, în partea de Sud-Est a Europei. 

„Lipsa unei infrastructuri adecvate în România continuă să pună mari probleme dezvoltării mediului de afaceri autohton. De aceea, un proiect atât de ambițios ca acesta este nu numai oportun, ci chiar vital pentru dezvoltarea noastră economică. Proiectul propus de către oamenii de afaceri bulgari se va bucura de sprijinul CCIR, urmând să identificăm împreună modalitățile de punere în practică a acestuia. Este o oportunitate pe care România nu trebuie să o rateze, mai ales pentru că o astfel de autostradă, odată finalizată, va transforma și Dunărea într-un coridor comercial important și, implicit, va dezvolta Portul Constanța. Totodată, Bucureștiul va fi legat direct cu autostrăzile Hemus, Trakia și Maritsa din Bulgaria, iar mai apoi cu Egnatia Odos din Grecia, ceea ce se va traduce într-o creștere substanțială a volumului comercial cu aceste state”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

„Proiectul Aegean to Baltic Sea Connection & Danube (ABC + De) are ca scop conectarea prin autostrăzi și drumuri a părților nord-estice și sud-estice ale Europei, astfel încât tranzitarea cu mașina din regiunea Baltică până la Marea Egee să devină o realitate de zi cu zi. În prezent, acest drum este foarte dificil de realizat, autostrăzile fiind rare, inexistente sau nefiind interconectate. De aceea, autostrada Dunăre – Marea Egee reprezintă o prioritate pentru noi, fiind componentă esențială a întregului proiect paneuropean”, a declarat directorul general Large Infrastructure Projects, Roumen Markov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel