Ce se întâmplă cu salariile. Ce industrii acordă lefurile cele mai mari și cele mai mici
Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Lefurile din administrație cresc
Lefurile din administrație cresc
Câştigul salarial mediu nominal brut a fost, în august, de 5.337 lei, cu 131 lei (-2,4%) mai mic decât în luna iulie 2020, în timp ce valoarea medie nominală netă s-a ridicat la 3.275 lei, în scădere faţă de luna precedentă, cu 97 lei (-2,9%), arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), respectiv 7.431 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.704 lei).

"În luna august 2020, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna iulie 2020 ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, de vacanţă, al 13-lea salariu ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii, de continuarea şomajului tehnic de către anumiţi agenţi economici sau de remunerarea parţială a salariaţilor, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale), cât şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie din unele activităţi economice", menţionează INS.

Raportat la valoarea procentuală, în august faţă de iulie, cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat, după cum urmează: cu 17,1% în extracţia cărbunelui superior şi inferior; între 11,5% şi 14% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea produselor din tutun, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; între 5% şi 8,5% în fabricarea produselor textile, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), alte activităţi industriale n.c.a., depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, transporturi aeriene, captarea, tratarea şi distribuţia apei.

De asemenea, au mai fost scăderi între 3% şi 5% au mai fost în extracţia minereurilor metalifere, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea altor mijloace de transport, tranzacţii imobiliare, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), activităţi de poştă şi de curier.

Pe de altă parte, creşteri importante ale câştigului salarial mediu net s-au consemnat în activităţile de servicii anexe extracţiei (5,7%), în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semi-remorcilor (5,4%), în telecomunicaţii, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, transporturi pe apă, fabricarea băuturilor, alte activităţi extractive, hoteluri şi restaurante (între 1% şi 3%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net, în principal ca urmare a acordării în luna precedentă a biletelor de valoare (tichete de vacanţă), astfel: învăţământ (-12,1%, inclusiv reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), administraţie publică (-2,6%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-1,2%).

Datele INS relevă, totodată, că, în august 2020 comparativ cu august 2019, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,6%.

În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 104,8% pentru luna august 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, de 97,1% pentru faţă de iulie 2020, respectiv de 220,4% în comparaţie cu octombrie 1990. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel