România a importat mai multe gaze naturale
În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale.
Cel mai scump medicament din lume se află deja pe piață, în prezent. De asemenea, a fost lansat de curând de către o companie elvețiană. Se pare că este vorba despre un tratament de-a dreptul revoluționar, din moment ce costă atat de mult.
Companie farmaceutică din România, amendată cu milioane de euro
Mulți oameni nu câștigă toată viața suma de 2.125.000 de dolari, cât este prețul medicamentului miraculos. A fost special conceput pentru bebelușii care se nasc cu o boală rară și cât se poate de gravă.
Tratamentul s-ar părea că a fost gândit special pentru a combate atrofia musculară spinală. Este o boală care afectează unul din fiecare 10 mii de bebeluși, susțin specialiștii. Micuții vin pe lume fără posibilitatea de a putea sa își controleze mușchii corpului.
Totodată, printre simptomele acestei boli crunte, în fața căreia bebelușii nu supraviețuiesc foarte des, este și dificultatea la înghițire. Tratamentul de 2 milioane de dolari ar putea să facă asemenea probleme să dispară.
Mulți s-au întrebat cine vor fi cei care vor fi de acord să plătească prețul colosal. Există, însă, părinți interesați să poată achiziționa medicamentul miraculos. În cazurile foarte grave, speranța de viață a bebelușului este de doar câteva luni de zile. Tratamentul poate să înlocuiască gena „defectă” din organismul copilului, responsabilă de provocarea bolii. Are o eficiență foarte mare dacă este administrat imediat după naștere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale.
Companiile japoneze se străduiesc să-și protejeze...
În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...
O nouă mână de ajutor acordată...
O veste bună la început de...
Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...
China a anunțat crearea în cadrul armatei a unei noi...
Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024.
Ministerul Finanţelor...
Cifrele zilei de la...
Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.
Noi liste cu dosare aprobate...
Banca Națională a României a...
Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...
Autoritățile ungare au anunțat...
Puterile G7 sunt hotărâte să...
Răspunsul Israelului la atacul...
Este concluzia unui studiu care...
Situaţia dificilă din punct de...
Oficialii nord-coreeni s-au...
Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...
Prețul cuprului a atins vineri...
Marile platforme de retail...
O decizie adoptată la cererea...
Banca Centrală Europeană este...
Grupul din California a...