Centrală nucleară. Americanii propun Bulgariei să renunțe
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Americanii au alte planuri
Americanii au alte planuri
SUA au propus Bulgariei să renunţe la construcţia celei de a doua centrale nucleare în ţară, în condiţiile în care acest proiect, aflat la Belene, bate pasul pe loc de ani de zile, potrivit unui comunicat al ambasadei publicat vineri, relatează AFP.

Programul a fost suspendat în mai multe rânduri din cauza costurilor şi a rentabilităţii, chiar dacă două reactoare au fost deja livrate de Rusia.

Şapte grupuri, printre care CNNC (China), Rosatom (Rusia), Framatome (Franţa), General Electric (SUA) şi KHNP (Coreea de Sud), au depus în august 2019 oferte pentru a finaliza lucrările la această instalaţie.

Însă Washingtonul preferă să pună accent pe celălalt sit nuclear bulgar, cel activ de la Kozlodui. Această centrală dispune în prezent de două reactoare ruse, însă Bulgaria vrea să instaleze aici un reactor american, a anunţat în noiembrie premierul Boiko Borisov.

Ambasadoarea SUA în Bulgaria, Herro Mustafa, s-a deplasat joi la Kozlodui. La finalul vizitei, ea a propus "o soluţie hibridă care ar utiliza la maximum echipamentele deja cumpărate pentru proiectul Belene".

"Un astfel de proiect ar fi mai justificat din punct de vedere financiar decât alte opţiuni", a scris ambasadoarea pe Facebook, o aluzie la situl de la Belene.

Citește și Gazoductul BRUA scumpește cu 30% prețul gazelor

Cu prilejul unei vizite la Sofia la începutul lui octombrie, subsecretarul de stat american Francis Fannon a criticat acest proiect exploatat potrivit lui, ca şi alte proiecte energetice ruse, în scopuri politice.

"Acest proiect creează dependenţă (...) Este bazat pe tehnologii pe care Rusia refuză să le utilizeze în propria sa ţară", a spus atunci responsabilul american. Bulgaria a fost criticată dur de Washington şi pentru extinderea pe teritoriul său a gazoductului TurkStream, proiect etalon al Moscovei şi Ankarei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

OUG pentru scăderea prețului gazelor naturale

Guvernul României a adoptat o nouă Ordonanță de Urgență...

Ajutoare de urgenţă acordate de Guvern

Pe agenda şedinţei de Guvern de joi se află şi o...

ALROSA a vândut o parte din diamantele sale statului rus

Acțiunile ALROSA au crescut pe fondul informației că...

Rheinmetall, investiție 63 de milioane de euro în Ungaria

Kristóf Szalay-Bobrovniczky, ministrul Apărării din...

Prețul unei clasice genți Chanel a spart pragul de 10.000 €

O geantă clasică a casei de modă Chanel, un model cu...

Moderna primește 750 milioane de dolari de la Blackstone

Moderna a anunțat că divizia ”Știința vieții” de la...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel