CFR Călători, ANUNȚUL zilei. Cum se va circula spre litoral începând de luni
Autor: Delia Gheață
Data actualizării:
Data publicării:
Tren CFR
Tren CFR
CFR Călători a anunţat că va suplimenta cu vagoane trenurile cu plecare spre litoral în dimineaţa zilei de 16 august 2021, măsura fiind luată pentru a răspunde cerinţelor de trafic.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, trenurile RE 8005, IR 1922, IR 1983, IR 1994 din Bucureşti Nord spre litoral, luni dimineaţă - 16 august, vor fi compuse la capacitatatea maximă admisă din punct de vedere tehnic, ceea ce înseamnă 1.100-1.400 locuri la fiecare tren.

De asemenea, sunt suplimentate şi celelalte trenuri din marile oraşe care circulă spre litoral. De exemplu, dinspre Moldova la trenurile care asigură legătura directă sunt disponibile aproximativ 2.500 locuri. Trenurile care circulă astăzi spre/dinspre litoral, pentru preluarea călătorilor, sunt deja suplimentate cu vagoane la capacitatea maxim tehnic disponibilă.

Pentru a preîntâmpina situaţiile neplăcute generate de epuizarea locurilor la trenuri, compania recomandă pasagerilor să folosească toate trenurile puse la dispoziţie de CFR Călători din graficul unei zile de circulaţie şi să îşi cumpere legitimaţiile de călătorie utilizând toate canalele de distribuţie: online de pe www.cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă "CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online"; de la automatele de vânzare bilete din gări; dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gările CFR şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).

CFR Călători menţionează că face eforturi susţinute pentru menţinerea în circulaţie a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalaţii de climatizare. Întregul parc de vehicule feroviare este verificat din punct de vedere tehnic - funcţional înainte de plecarea în cursă, pentru evitarea defectărilor în parcurs. Pot aparea situaţii în care, din cauza temperaturilor exterioare crescute de peste 35 de grade care la nivelul şinei şi a cutiei vagonului pot însemna şi peste 50 de grade Celsius sau a deschiderii geamurilor în parcurs, instalaţiile de climatizare să funcţioneze fără a mai asigura răcirea în parametri normali.

Pentru derularea traficului în condiţii de siguranţă, în contextul posibilităţii apariţiei avertizărilor meteo locale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, CFR Infrastructură poate reduce viteza de circulaţie a trenurilor în anumite intervale orare, pe anumite porţiuni de cale ferată. Aceasta este o măsură obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar, aplicată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România.

CFR Călători roagă pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre posibilele întârzieri ale trenurilor. În caz de nevoie, în unele trenuri şi în gări personalul feroviar este pregătit să ofere apă călătorilor. De asemenea, compania are şi o serie de recomandări pentru pasageri la călătoria cu trenul în condiţii de temperaturi ridicate.

Citește și Sărbătoarea Sfintei Maria. VESTE BUNĂ de la CFR Călători

Pentru toţi pasagerii şi în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecţiuni medicale, recomandă: să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj; să aibă medicaţia necesară în caz de nevoie; să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor.

Pasagerii care au bilete/abonamente şi nu pot să efectueze călătoria în situaţii de forţă majoră, vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiţii ecologice şi de siguranţă. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament faţă de societate în sensul garantării accesibilităţii pentru toate categoriile de cetăţeni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...

Prețul petrolului s-a stabilizat după o scădere abruptă

Prețurile la cele două referințe de petrol au recuperat...

CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la...

Miliardarul care râvnește la Royal Mail, Poșta britanică

Este vorba de miliardarul ceh Daniel Kretinsky care a...

Recordul de vizitatori, doborât: Japonia se întrece pe sine

Japonia nu se poate lăuda cu plaje întinse și însorite....


pixel