CNAIR: Restricții de viteză pe lotul 3 Lugoj - Deva
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Maxim 60 kilometri pe oră
Maxim 60 kilometri pe oră
CNAIR a deschis circulația pe Lotul 3 Lugoj – Deva, între Ilia și Holdea, cu restricții de viteză și tonaj, potrivit unui comunicat al companiei.

În raportul final al expertizei tehnice a lucrărilor de drum proiectate şi executate în cadrul contractului Proiectare şi Execuţie Autostrada Lugoj ÷ Deva, Lot 3 km 56+220 ÷ km 77+361 au fost concluzionate restricții pentru circulația pe cei 21,1 kilometri de autostradă: Circulația autovehiculelor cu masa până la 7,5 tone; Viteza maximă de până la 80 km/h; Viteza maximă de 50 de km/h, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, mâzgă sau circulația pe durata ploilor torențiale; Viteza maximă de 60 de km/h pe zona podului peste râul Mureș (rampe şi pod principal, intre km 68+500 şi km 69+500), pe zona podurilor de pe autostrada de la nodul Ilia (poduri şi rampe intre km 76+100 şi km 77+000), respectiv pe zona podului de pe autostrada de la nodul Dobra (pod principal şi rampe intre km 67+000 şi km 67+500); Semnalizarea corespunzătoare a sectorului de drum, inclusiv a pericolului prezentei animalelor.

Citește și Care este bugetul CNAIR pentru reparații

Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj - Deva are cu o lungime de 21 de km.

Contractul de execuție a Lotului 3 nu a fost finalizat la timp și a fost reziliat în august 2019, iar de la reziliere au fost executate 3 expertize și au fost realizate lucrările recomandate, printre care cele de repoziţionarea a aparatelor de reazem la podul peste Mureş. Lotul a înregistrat o serie de probleme, printre care tasarea carosabilului. CNAIR a angajat un consultant pentru expertiza tehnică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel