Concediul de paternitate se dublează până la 28 de zile
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Se întâmplă în Franța
Se întâmplă în Franța
Durata concediului de paternitate se va dubla în Franţa, ajungând la 28 de zile, după ce multă vreme a fost mai mică decât în alte state europene. Măsura a fost oficializată de preşedintele Emmanuel Macron, care a precizat că aceasta va cuprinde "şapte zile obligatorii" şi că este vorba de o decizie care favorizează "egalitatea între femei şi bărbaţi", una dintre principalele cauze ale mandatului său.

"Timpul este un factor esenţial pentru crearea unei legături importante între copil şi părinţii lui", a subliniat palatul Elysee, subliniind că "80% din populaţia Franţei este favorabilă" noii măsuri.Din iulie anul viitor, tatăl, ori "al doilea părinte", care poate fi şi o femeie, al unui copil născut sau adoptat va putea beneficia de 28 de zile de concediu, faţă de 14 actualmente.

Concediul de maternitate din Franţa poate ajunge, potrivit reglementărilor actuale, până la 16 săptămâni. La începutul lui septembrie, o comisie care a examinat "primele 1.000 de zile" ale unui nou-născut recomandase prelungirea concediului de paternitate la 9 săptămâni.

Prelungirea timpului acordat taţilor să stea cu copiii nou veniţi pe lume urmează să fie finanţată de asigurările sociale cu un buget estimat la peste 500 de milioane de euro pe an, cele trei zile reprezentând concediul pentru naşterea copilului rămânând ca şi până acum în sarcina angajatorului, iar restul de 25 de zile fiind plătite de stat.

Citește și Bani de la stat pentru concediu petrecut în țară. Unde se întâmplă

Angajatorii care nu respectă obligaţia acordării concediului de paternitate se expun la o amendă de 7.500 de euro.

În total în Franţa 67% dintre taţi au recurs la concediul de paternitate, dar este vorba de o medie care disimulează puternice inegalităţi sociale: au apelat la această măsuri 80% dintre salariaţii cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată şi mai puţin de 60% dintre cei cu contracte pe durată determinată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

OUG pentru scăderea prețului gazelor naturale

Guvernul României a adoptat o nouă Ordonanță de Urgență...

Ajutoare de urgenţă acordate de Guvern

Pe agenda şedinţei de Guvern de joi se află şi o...

ALROSA a vândut o parte din diamantele sale statului rus

Acțiunile ALROSA au crescut pe fondul informației că...

Rheinmetall, investiție 63 de milioane de euro în Ungaria

Kristóf Szalay-Bobrovniczky, ministrul Apărării din...

Prețul unei clasice genți Chanel a spart pragul de 10.000 €

O geantă clasică a casei de modă Chanel, un model cu...

Moderna primește 750 milioane de dolari de la Blackstone

Moderna a anunțat că divizia ”Știința vieții” de la...


pixel