Urmărește dezbaterea live

Concluzie Deloitte: Procedura se complică din nou în România
Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Concluzie Deloitte: Procedura se complică din nou în România
Concluzie Deloitte: Procedura se complică din nou în România
Înregistrarea în scop de TVA a societăţilor din România se complică din nou, deşi procedura de înregistrare a unei companii în scopuri de TVA intrase într-un proces de simplificare începând din 2019, potrivit unui material de opinie realizat de compania Deloitte România.

"Procedura de înregistrare a unei companii în scopuri de TVA în România a intrat într-un proces de simplificare începând din 2019, când, în Codul fiscal, pentru anumite companii s-a introdus posibilitatea obţinerii codului de TVA în ziua solicitării, sub rezerva efectuării ulterioare a unei analize de risc. Din luna mai a acestui an, regula ar trebui să se aplice tuturor companiilor care se înregistrează, indiferent dacă solicită codul de TVA la înfiinţare sau pe parcursul derulării activităţii. Însă reglementările adoptate recent cu scopul declarat de a ajuta societăţile comerciale în acest demers par să fi complicat lucrurile", se arată într-un material de opinie realizat de Iulia Bică, Manager Taxe Indirecte, şi Diana Cristea, Manager Taxe Indirecte, Deloitte România.

Deficitul contului curent a scăzut la 4,86 miliarde de euro

În opinia consultanţilor, până de curând, companiile care optau pentru înregistrarea în scop de TVA pe parcursul derulării activităţii puteau obţine codul necesar în ziua solicitării, pe baza unei declaraţii pe proprie răspundere transmise online autorităţii fiscale, urmând ca analiza de risc să fie realizată ulterior. În luna mai, prin Hotărârea de Guvern 340 şi Ordonanţa de Urgenţă 69/2020, autorităţile au introdus o prevedere potrivit căreia înregistrarea în scopuri de TVA pentru companiile cu sediul activităţii economice în România se realizează fără efectuarea analizei risc, indiferent dacă se solicită codul de TVA la înfiinţare sau, ulterior, prin opţiune ori ca urmare a depăşirii plafonului de 300.000 lei cifră de afaceri (caz în care înregistrarea în scop de TVA devine obligatorie). Această prevedere a fost interpretată ca o extindere a posibilităţii obţinerii codului de TVA în ziua solicitării şi asupra companiilor nou înfiinţate, urmând ca analiza de risc să se realizeze ulterior înregistrării, pe parcursul activităţii companiei.

Autoarele opiniei menţionează că această simplificare este bine-venită, având în vedere că orice investitor sau antreprenor apreciază scurtarea termenelor de soluţionare a cererii de înregistrare şi faptul că unicul document solicitat la înregistrare este formularul în sine.

"Din punct de vedere legislativ, procedura de obţinere a codului de TVA nu a suferit nicio modificare, aşa încât termenele şi documentele necesare au rămas neschimbate. Totuşi, în practică, o companie care optează pentru obţinerea codului de TVA ulterior înfiinţării va constata că declaraţia pe proprie răspundere depusă online este respinsă de sistemul administraţiei fiscale, cu justificarea că aceasta a fost abrogată prin HG 340, deşi în textul hotărârii nu există o asemenea prevedere. Aşadar, în acest moment, pentru contribuabili este neclar ce procedură trebuie urmată şi ce documente sunt necesare în vederea înregistrării în scop de TVA, întrucât, deşi ordinele ce reglementează această acţiune sunt încă în vigoare, în practică, sistemul nu mai permite, începând cu luna mai a acestui an, utilizarea procedurii simplificate. În plus, anumite administraţii încă solicită documente precum declaraţiile administratorilor şi asociaţilor cu privire la cazierul fiscal pentru eliberarea codului de TVA, deşi, conform procedurii, aceste declaraţii sunt necesare doar în vederea evaluării riscului fiscal, analiză pe care autoritatea nu o mai realizează în momentul înregistrării, ci ulterior", se mai precizează în material.

Consultanţii menţionează că, potrivit procedurii încă în vigoare, termenul în care autoritatea fiscală trebuie să acorde codul de TVA, în funcţie de momentul solicitării, rămâne neschimbat. Pentru companiile care solicită înregistrarea în scop de TVA la înfiinţare, termenul este de 45 de zile, deşi actele normative recent aprobate pot fi interpretate în sensul că şi aceste societăţi pot obţine codul în aceeaşi zi. În cazul companiilor care optează pentru înregistrarea în scop de TVA ulterior înfiinţării, termenul pentru obţinerea codului rămâne de o zi, sub rezerva verificării de către ANAF a datelor înscrise în declaraţia pe propria răspundere, în termen de 15 zile de la data depunerii solicitării, conform reglementărilor încă în vigoare.

"Aşadar, procedura este oricum inechitabilă, având în vedere că permite ca anumiţi contribuabili să aştepte codul de TVA până la 45 de zile, în timp ce, pentru alţii, prevede acordarea codului în ziua înregistrării cererii, cu toate că, potrivit Codului fiscal, procesul de înregistrare ar trebui să fie identic. În concluzie, simplificarea începută încă din 2019 se dovedeşte a fi greu de implementat în lipsa armonizării legislaţiei şi a uniformizării practicii la nivelul administraţiilor fiscale. În această situaţie incertă, deşi contribuabilul poate obţine cu uşurinţă codul de TVA, conform legislaţiei în vigoare, el nu are acces la informaţie şi ajunge să rămână blocat în birocraţia administrativă, în ciuda bunelor intenţii ale legiuitorului", se mai spune în materialul de opinie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...


pixel