Urmărește dezbaterea live

Conflictul dintre Israel și Palestina ajunge la paroxism
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Militari israelieni descind la moscheea Al-Aqsa
Militari israelieni descind la moscheea Al-Aqsa
Militanţii palestinieni din Fâşia Gaza au lansat luni rachete către sudul Israelului şi zona Ierusalimului, punându-şi în practică ameninţările conform cărora vor pedepsi Israelul pentru confruntările violente dintre palestinieni şi poliţiştii israelieni la Ierusalim, transmite Reuters.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, nouă palestinieni, printre care şi trei copii, au fost ucişi în urma raidurilor aeriene efectuate de armata israeliană după atacurile palestiniene cu rachete, proiectile de acest fel fiind lansate şi duminică.

Alarmele antiaeriene au fost declanşate la Ierusalim, în oraşele din apropiere şi în comunităţile din apropierea Fâşiei Gaza la scurt timp după un ultimatum prin care gruparea Hamas a cerut Isarelului să-şi retragă forţele din zona complexului moscheii al-Aqsa.

Deocamdată nu sunt relatări despre eventuale victime în urma rachetelor trase asupra Israelului, al căror număr ar fi de circa 30, potrivit presei israeliene. O sursă media locală a relatat că o casă din zona înaltă a Ierusalimului a fost lovită. Potrivit armatei israeliene, o rachetă antitanc trasă dinspre Fâşia Gaza a lovit un vehicul civil, rănind un cetăţean israelian.

Situaţia din Ierusalimul de Est s-a agravat la finalul săptămânii trecute, 600 de palestinieni fiind răniţi în ciocnirile violente cu forţele de ordine israeliene începând de vineri seară, în apropierea Porţii Damascului, una dintre intrările în Oraşul Vechi, şi în zona Esplanadei Moscheilor.

Tensiunile s-au manifestat de la începutul Ramadanului, luna sfântă de post şi rugăciune a musulmanilor. Numeroşi palestinieni sunt furioşi întrucât poliţia israeliană a restricţionat accesul în unele zone din Oraşul Vechi. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...


pixel