Contribuția la PENSIE în 2021. Aceste date TREBUIE verificate
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Pentru a evita orice surprize nedorite
Pentru a evita orice surprize nedorite
Având în vedere că viitoarea Lege a pensiilor, cea adoptată în 2019, Legea 127, dar care ar urma să intre în vigoare la 1 septembrie 2021, se pune mai mult accentul pe plata efectivă a contribuțiilor la pensie, salariații trebuie, de acum înainte, să fie mai atenți și să verifice dacă angajatorii le plătesc contriburițiile la pensie. 

Sunt numeroși salariați care, mai devreme sau mai târziu, descoperă că în parcursul lor profesional există perioade când apar ca neasigurați. Problema este că sunt angajatori care nu declară contractele de muncă sau care acumulează mari datorii la impozitele și contribuțiile datorate pentru veniturile din acele salarii - le datorează în sensul că e obligația lor să vireze acele sume, lunar, din brutul salariatului.

Inițiatorii viitoarei Legi a pensiilor au vrut să îi responsabilizeze mai mult pe angajați, adică să-i determine să își verifice mai des situați, interesându-se dacă firmele le plătesc contribuțiile. 

"Constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asiguraţii datorează și plătesc contribuţii de asigurări sociale în sistemul public de pensii din România, precum şi în alte ţări, în condiţiile stabilite prin instrumente juridice internaţionale la care România este parte", scrie în textul actului normativ, preluat de Avocatnet.

Altfel spus, perioadele pentru care s-a datorat, dar nu s-a plătit CAS nu vor mai reprezenta stagiu de cotizare.

Citește și Ce se întâmplă cu PENSIILE. Ultimele precizări de la CNPP

Procedura de verificare

Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), există mai multe modalități: 

- asigurații pot solicita la casele de pensii certificarea stagiului de cotizare, o adeverință prin care se atestă stagiul de cotizare.

- deschiderea unui cont online pe portalul CNPP - "După ce persoana își crează un cont pe portal poate avea acces la următoarele: informații din carnetul de muncă cu condiția să fi fost scanat și prelucrat; informații accidente de muncă și boli profesionale, dacă este cazul; fișa participant fond pensii PILON II; stagii anuale și lunare după 01.04.2001; fișa financiară; Declarații nominale depuse de angajatori".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Comic Con Romexpo 2024. Explozia culturii "Pop&Geek"

Comic Con București 2024 a fost un eveniment dedicat...

Modificare a Codului Muncii, în Senat. Schimbările propuse

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru...

Proiect pentru creşterea contribuţiei la Pilonul II

A fost depusă la Senat o propunere legislativă privind...

Cine se află în spatele mărcii de pantofi Jacques Solovière?

Jacques Soloviere. Un nume care te duce cu gândul la un...


pixel