Coronavirus. Hoteluri plutitoare pentru angajați
Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Hotelierii români ar putea beneficia de un pachet de sprijin din partea statului
Hotelierii români ar putea beneficia de un pachet de sprijin din partea statului
Autorităţile din Singapore se pregătesc să găzduiască câteva sute de muncitori străini pe nave de cazare offshore utilizate în mod obişnuit de personalul din industria maritimă, în contextul în care se grăbesc să găsească alternative la dormitoarele tradiţionale unde noul coronavirus s-a răspândit rapid, transmite Reuters.

Zeci de mii de muncitori emigranţi, mulţi din Asia de Sud, trăiesc în dormitoare aglomerate din Singapore, locuri care în ultimele zile au devenit cea mai mare sursă de infecţie cu coronavirus.

Stare de urgență. Cum obținem documente și adeverințe de la CNAS

Autorităţile au decis să mute o parte dintre muncitorii sănătoşi din aceste dormitoare în alte locuri, precum unităţi militare, un centru expoziţional, blocuri de locuinţe neocupate şi aceste nave de cazare offshore, pe care autorităţile le denumesc "hoteluri plutitoare".

"Fiecare facilitate poate găzdui câteva sute de ocupaţi şi poate fi organizată în mod adecvat pentru a putea fi amplasată la o distanţă sigură", a declarat ministrul Transporturilor din Singapore, Khaw Boon Wan într-o postare pe Facebook, după o vizită efectuată pe una dintre aceste nave.

Khaw a dat publicităţii şi o serie de fotografii cu o cabină tipică de pe aceste nave, cabină în care sunt amplasate trei paturi, adăugând că ocupaţii vor putea să utilizeze şi puntea navelor pentru o oră de exerciţii fizice în fiecare zi.

Mâncarea urmează să fie pregătită în altă parte şi livrată ocupanţilor cabinelor, pentru a evita contactul. Ministrul a adăugat că navele sunt ancorate într-o zonă restricţionată dintr-un terminal portuar şi că va fi pusă la punct o facilitate medicală în apropiere.

Duminică, Singapore a raportat 233 de noi cazuri de infecţie cu coronavirus, ceea ce duce numărul total la 2.532. Opt persoane au decedat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel