Costel Alexe, la Bruxelles: Elimin aceste tăieri ilegale
Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Soluţiile asumate de Guvern pentru închiderea procedurilor de infringement declanşate de Comisia Europeană împotriva României în domeniul tăierilor ilegale de lemn
Soluţiile asumate de Guvern pentru închiderea procedurilor de infringement declanşate de Comisia Europeană împotriva României în domeniul tăierilor ilegale de lemn
Soluţiile asumate de Guvern pentru închiderea procedurilor de infringement declanşate de Comisia Europeană împotriva României în domeniul tăierilor ilegale de lemn şi pentru nefinalizarea Programului naţional de control al poluării atmosferice au fost analizate vineri, la Bruxelles, de către ministrul Mediului, Costel Alexe, şi comisarul european pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevičius. 

Cei doi demnitari au abordat şi aspecte privind conservarea biodiversităţii, extinderea reţelei Natura 2000 în România, dezvoltarea sistemului de monitorizare a calităţii aerului, managementul deşeurilor şi programele de finanţare din domeniul mediului, informează un comunicat al ministerului de resort transmis Agerpres.

Noutăți despre Rabla 2020. Ce anunță programul

"Am urmărit şi am apreciat discursul dumneavoastră transmis săptămâna aceasta, după anunţul declanşării celor două proceduri de infringement. Din partea noastră aveţi toată deschiderea şi vă puteţi baza pe sprijinul Comisiei. În ceea ce priveşte tăierile ilegale de pădure, din păcate, Comisia Europeană, la fel ca societatea românească, şi-a pierdut răbdarea. Am aşteptat trei ani, timp în care nu a existat altceva decât un ping-pong între autorităţile române şi Comisie, fără să constatăm progrese reale în acest sector. Astăzi suntem însă optimişti şi vrem să vedem aceeaşi determinare pe care aţi manifestat-o de la preluarea mandatului şi în continuare, în eforturile României de a soluţiona problemele care au dus la această situaţie şi nu am niciun motiv să mă îndoiesc că veţi realiza ceea ce v-aţi asumat", a declarat Virginijus Sinkevičius, în cadrul întâlnirii bilaterale.

Acesta a adăugat că apreciază deschiderea pe care actuala conducere a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor o manifestă către societatea civilă şi că îşi doreşte să viziteze cât mai curând România.

La rândul său, ministrul român al Mediului l-a asigurat pe oficialul european că stoparea tăierilor ilegale de pădure se află în topul priorităţilor Guvernului României. "Vă asigur că noul Guvern este foarte determinat să rezolve toate disfuncţionalităţile constatate de Comisie. De fapt, încă din prima zi de mandat am vorbit despre blocajul total din acest sector, care a caracterizat ultimii trei ani. Din păcate, oricât mi-aş dori, nu am puterea să redau României aceşti trei ani pierduţi. Ceea ce pot însă să fac, este să vă garantez că ştim ce avem de făcut şi că obiectivul meu, ca ministru, este să elimin aceste tăieri ilegale, care au făcut şi fac încă atât de mult rău ţării mele", a transmis Costel Alexe.

Oficialul român i-a prezentat comisarului european planul de acţiune pentru combaterea tăierilor ilegale. Astfel, Alexe a vorbit despre dezvoltarea şi operaţionalizarea de urgenţă a sistemului electronic de urmărire a trasabilităţii lemnului - SUMAL, monitorizarea tăierilor prin imagini satelitare, înăsprirea sancţiunilor, întărirea capacităţii de control şi renunţarea la practica vânzării de masă lemnoasă pe picior.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel