COTAR solicită o anchetă pentru piaţa RCA: Despăgubirile acordate de Euroins înseamnă doar 15% din încasări
Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită instituţiilor statului să ancheteze piaţa de asigurări obligatorii RCA din România care, potrivit organizaţiei, a devenit o mare problemă socială care afectează peste 8 milioane de români.

Potrivit unui comunicat de presă al Confederaţiei, transmis marţi Agerpres, instituţiile care au ignorat această problemă până acum - Guvernul, Consiliul Concurenţei, Direcţia Naţională Anticorupţie, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor - sunt responsabile de dezastrul din piaţa de asigurări RCA din România.

Conform declaraţiilor publicate în luna octombrie 2021 de Euroins, cel mai mare asigurator RCA din România la acest moment, citate de COTAR, în primele nouă luni ale acestui an asigurătorul ar fi achitat aproximativ 150 milioane de lei despăgubiri (RCA + CASCO), ceea ce înseamnă 16,6 milioane lei despăgubiri pe lună sau 200 milioane de lei pe an.

"Euroins a încasat în anul 2020 prime în valoare de peste 1,4 miliarde de lei, iar despăgubirile estimat a fi plătite ajung de 200 de milioane de lei/an, adică 15% din încasări. Asta înseamnă că doar 15% din încasările firmei Euroins au ca destinaţie plata reparaţiilor către service-urile auto. Cu toate acestea, observăm următoarele anomalii: despăgubirile nu sunt achitate în termen legal; preţul RCA a crescut cu peste 100% în ultimele săptămâni; cea mai mare firmă de asigurări din România şi-a scos banii ani la rând prin contracte de reasigurare de 90% din valoarea primelor încasate prin intermediul unor firme situate în Insulele Barbados, iar după ce şi-a făcut plinul, a intrat în procedura de faliment, urmând ca toţi şoferii să achite contribuţii la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca să poată fi despăgubiţi şoferii asiguraţi la acea firmă de asigurări", menţionează transportatorii.

Citește și: Falimentul City a dus la majorarea de până la 80% a RCA-urilor

În acest context, COTAR solicită public autorităţilor române verificarea minuţioasă a operaţiunilor desfăşurate de către societatea Euroins în România, atât de către ASF, DNA şi de către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Există informaţii că societatea Euroins a adoptat aceleaşi practici precum firma City Insurance, tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor vinovate care au contribuit la falimentul City Insurance, precum şi implicarea urgentă a ASF şi a Consiliul Concurenţei pentru oprirea creşterii iraţionale a preţurilor RCA, care afectează în mod direct peste 8 milioane de şoferi români. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel