Covid-19: Noile REGULI pentru începerea anului școlar
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Sorin Cîmpeanu, despre REDESCHIDEREA ȘCOLILOR
Sorin Cîmpeanu, despre REDESCHIDEREA ȘCOLILOR
Grădinițele se pregătesc să își primească preșcolarii, începând cu 14 septembrie. Potrivit normelor elaborate de Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății, în grădinițe activitatea se va desfășura normal, prin prezența fizică.

"La grădiniță copiii nu vor purta măști, doar personalul grădiniței va purta măști, atât în interiorul, cât și în exteriorul grădiniței. Sunt puse la dispoziția copiilor dispensere cu dezinfectant pentru mâini, atât în clase, cât și pe holuri, cât și în băi. Se încurajează aceste reguli de igienizare a mâinilor permanent", a declarat pentru Agerpres Roxana Dima, directorul Grădiniței nr. 211 din București.

Coronavirus. Soluție SIMPLĂ pentru reducerea răspândirii noului virus

Potrivit noilor norme, părinții nu vor avea acces în grădiniță.

"Părinții nu vor avea acces în grădiniță. Am stabilit un program foarte exact de venire și plecare a copiilor, astfel încât să evităm întâlnirea unor grupuri numeroase în curtea grădiniței. Fiecare copil are identificate, prin fotografie, toate obiectele personale", susține Roxana Dima. Cea mai mare problemă invocată de directorii unităților de învățământ preșcolar este personalul nedidactic insuficient, respectiv îngriitoarele, motiv pentru care au fost depuse către inspectoratele școlare solicitări de creștere a numărului de angajați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...

Prețul petrolului s-a stabilizat după o scădere abruptă

Prețurile la cele două referințe de petrol au recuperat...

CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la...

Miliardarul care râvnește la Royal Mail, Poșta britanică

Este vorba de miliardarul ceh Daniel Kretinsky care a...


pixel