Criza rade 2% din salariile șefilor unui mare producător auto
Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Board-ul Renault a decis să anuleze plata dividendelor pe 2019, pe fondul crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), iar remuneraţia preşedintelui Jean-Dominique Senard şi a directorului general interimar Clotilde Delbos va fi redusă cu 25%, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Reducerea cu 25% va fi aplicată la remuneraţia din primul trimestru, iar în cazul în care criza continuă se va aplica şi în trimestrul doi, au precizat sursele.

Renault, unde statul deţine o participaţie de 15%, propusese anterior pentru 2019 dividende de 1,1 euro pe acţiune, faţă de 3,55 euro per per titlu pentru 2018. Adunarea Generală a Acţionarilor, amânată din cauza epidemiei, ar putea avea loc în mai sau în iunie, pentru a vota în legătură cu dividendele.

Câteva companii auto, cum ar fi Michelin şi Ford, au decis deja să reducă sau să suspende dividendele pe 2019, pentru prezervarea numerarului.

Guvernul francez va cere companiilor la care statul este acţionar să nu plătească dividende pentru 2019, a declarat luna trecută ministrul Muncii, Muriel Penicaud. Această declaraţie creşte presiunile pentru ca toate firmele franceze să renunţe la plata dividendelor în contextul crizei coronavirusului.

Citește și: Grupul Renault, retrogradat. La categoria nerecomandat pentru investiții

Grupul Renault a înregistrat în 2019 o pierdere netă de 141 milioane de euro (faţă de un profit de 3,3 miliarde de euro în 2018), în timp ce vânzările totale au scăzut cu 3,4% în ritm anual, până la 3,753 milioane vehicule.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Groupe Renault România a anunţat, joi, că la uzinele Dacia de la Mioveni se va relua progresiv producţia începând din 21 aprilie, urmând ca din 4 mai să revină la activitatea normală. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...


pixel