Covid-19. De ce al doilea val de îmbolnăviri va fi și mai grav
Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Al doilea val de îmbolnăviri ar putea fi și mai grav
Al doilea val de îmbolnăviri ar putea fi și mai grav
Încă nu este clar dacă, când și cât de puternic va fi un al doilea val de îmbolnăviri cu noul coronavirus, scrie Der Spiegel . Multe aspecte joacă un rol aici, de exemplu, întrebarea dacă va exista o slăbire a procesului de infecție din cauza temperaturilor mai mari în lunile de vară. Este destul de greu de urmărit în timp real evoluția pandemiei în condițiile în care statisticile sunt publicate după mai mult de o săptămână acest lucru fiind cauzat de faptul din cauza perioadei de incubare și a întârzierii în raportare.

Virologul Christian Drosten de la Universitatea Charité din Berlin a explicat recent de ce un al doilea val ar putea fi semnificativ mai problematic decât primul. La începutul pandemiei din Germania, cazurile au fost distribuite foarte inegal. Zonele afectate grav, în care agentul patogen s-a răspândit peste medie din cauza participării oamenilor la carnavaluri, festivaluri de bere sau vacanțe la schi, au fost contrabalansate de multe alte părți ale țării în care problema nu a fost atât de severă.

Dacă numărul infecțiilor se înmulțesc din nou, spune Christian Drosten, ceea ce s-a întâmplat în timpul primului val nu va mai fi valabil deoarece agentul patogen se răspândește în prezent chiar și sub restricțiile actuale, dar doar mai lent. „Deodată poți să ai un val de infecție într-o lună, la care nu te așteptai”, a spus virologul. Chiar dacă factorul de reproducere a fost păstrat în jur de 1 până atunci (aceasta înseamnă că o persoană infectată cu Covid 19 infectează o persoană sănătoasă la un moment dat), consecințele ar putea fi drastice.

"Suntem încă la începutul pandemiei și mulți uită asta!", a declarat pentru SPIEGEL virologul Melanie Brinkmann de la Centrul Helmholtz pentru Cercetarea Infecțiilor din Braunschweig. "Guvernul a trimis acum semnalul greșit în urma relaxării și mă tem că mulți oameni nu mai iau virusul atât de în serios și intră din nou în contact cu mai multe persoane”. Dacă se va întâmpla acest lucru, Germania se va întoarce de unde a plecat, avertizează Brinkmann.

Citește: Covid-19. Studiu. De ce bărbații sunt mai sensibili la noul coronavirus

Îngrijorările cu privire la cel de-al doilea val cresc și în SUA. Robert Redfield, departamentului epidemiologic al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA, se teme că o revenire crescută a agentului patogen ar putea coincide cu sezonul gripei viitoare. "Există posibilitatea ca atacul virusului asupra națiunii noastre în iarna viitoare să fie chiar mai dificil de gestionat decât cel pe care tocmai l-am experimentat", a spus Redfield într-un interviu acordat Washington Post. Agențiile guvernamentale din Washington și ale statelor ar trebui să se pregătească temeinic până atunci. Acest lucru afectează nu numai extinderea capacităților de testare și capacitatea de a urmări contactele persoanelor infectate - dar și necesitatea de a explica oamenilor că trebuie să respecte în continuare normele de contact și distanțarea socială.

Cu ceva timp în urmă, „Washigton Post” arăta, de asemenea, amintea de o situație similară care s-a petrecut în timpul gripei spaniole de care trebuie să țină seama toată lumea. Mai exact, este vorba despre ceea ce s-a întâmplat în orașul Denver, la momentul gripei spaniole în urmă cu 102 ani. După apariția primelor cazuri la sfârșitul lunii septembrie 1918, o săptămână mai târziu au fost introduse reguli stricte de protecție a bolilor. Rezultate bune au apărut după zece zile iar după care au fost retrase restricțiile la 11 noiembrie numărul de îmbolnăvirilor au crescut din nou.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...

Prețul petrolului s-a stabilizat după o scădere abruptă

Prețurile la cele două referințe de petrol au recuperat...

CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la...

Miliardarul care râvnește la Royal Mail, Poșta britanică

Este vorba de miliardarul ceh Daniel Kretinsky care a...


pixel