Decizii de pensionare întârziate. Ce trebuie să faci
Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Persoanele vătămate nu au prea multe soluții
Persoanele vătămate nu au prea multe soluții
Sunt multe cazuri în care deciziile de pensionare întârzie mult peste cele 45 de zile prevăzute de Legea pensiilor.

Ce poate să facă asiguratul în acest caz

Din păcate, legea nu permite decât recurgerea la justiție, adică să se adreseze instanței de care aparține.

"Cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul", scrie în Legea pensiilor.

În cadrul CNPP există și Comisia Centrală de Contestații, însă din atribuțiile acesteia nu reiese că asiguratul poate să i se adreseze cu o plângere legată de depășirea termenului. La Comisie se poate însă contesta decizia dată.

Faptul că singura calea pentru asiguratul pus să aștepte la nesfârșit e să se adreseze judecătorului este însă doar o parte a discuției. Și în ipoteza în care instanța îi dă dreptate și se acoperă prejudiciul produs de întârzierile în soluționarea dosarului, problemele sunt unele de nivel intern și nu se vor soluționa la nivelul CNPP printr-o decizie a unei instanțe.

Pe de altă parte, asiguratul care se consideră prejudiciat de un funcționar al casei de pensii și care are de-a face cu o conduită neprofesionistă a unui funcționar ar trebui să sesizeze aceste conduite comisiilor de disciplină care se ocupă cu analiza abaterilor disciplinare ale funcționarilor.

Dosarul de pensie. Ce faci atunci când schimbi domiciliul

Potrivit HG nr, 1344/2007, comisia de disciplină poate fi sesizată de orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui funcționar public. Sesizarea se poate depune la registratura autorității sau instituției unde lucrează funcționarul. Decizia comisiei de disciplină este adusă ulterior la cunoștința petentului.

Așadar o soluție reală pentru această problemă ține de schimbarea legilor, atât a cea a pensiilor cât și cea care reglementează modul de funcționare a Caselor de Pensii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel