Dosarele de pensionare ale românilor din Italia. CNPP dorește urgentarea procesului
Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Plata pensiilor intarzie
Plata pensiilor intarzie
La inițiativa Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) a avut loc cea de a doua videoconferință între reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), ai Ambasadei României în Republica Italiană și reprezentanții Institutului Național de Prevederi Sociale (INPS) din Republica Italiană.

Partea română a fost reprezentată de Daniel BACIU,  președinte CNPP, Nicoleta DINA, Secretar General CNPP și Maria - Luiza SOCOL - FLORESCU, director la Direcția Relații Internaționale din cadrul CNPP.

Din partea Republicii Italiene au participat reprezentanți ai direcției centrale și direcțiilor locale ale INPS.

Scopul videoconferinței a fost acela de a continua discuțiile bilaterale, inițiate încă din anul 2020, pentru eficientizarea colaborării dintre instituțiile de asigurări sociale din România și cele din Italia, în beneficiul cetățenilor români care au realizat perioade de asigurare atât în România, cât și în Italia.

Cu această ocazie, cele două instituții au adus în discuție problema dosarelor de pensie restante, aflate în așteptarea unui răspuns din partea celeilalte instituții.

S-a subliniat faptul că în ultima perioadă s-a intensificat colaborarea între instituțiile de pensii din cele două state, obținându-se rezultate notabile în acest sens, fiind deblocate o mare parte din dosarele de pensii restante.

S-au discutat, cu această ocazie, măsuri concrete de urgentare a soluționării dosarelor de pensii, inclusiv prin comunicarea unor formulare provizorii de certfiicare a perioadei proprii de asigurare.

Cu această ocazie, ambele părți au reiterat utilitatea folosirii mijloacelor electronice de comunicare, respectiv a adreselor oficiale de e-mail ale instituțiilor de asigurări sociale ale celor două state.

Partea italiană a propus ca transmiterea revenirilor, de către casele teritoriale de pensii, cu privire la dosarele de pensii să se realizeze după un termen de minim 5 luni de la transmiterea inițială a cererii, partea română fiind de acord cu un termen semnificativ mai scurt, de 2 luni, astfel încât instrumentarea cererilor de acordare de drepturi de pensie să se facă în termen rezonabil.

Raluca Turcan, veste PROASTĂ pentru PENSIONARI

Cu aceeași ocazie, partea română a adus la cunoștința părții italiene sesizările primite referitoare la netransmiterea, în România, a certificatelor de viață. Partea italiană a confirmat faptul că au existat probleme cu transmiterea certificatelor de viață de către Citibank Italia, în contextul pandemiei actuale, precizând faptul că persoanele interesate pot accesa pagina web www.inps.citi.com pentru informații suplimentare.

De asemenea, cele două părți vor colabora pentru obținerea documentelor de vechime în muncă realizată în România, până la data de 01.04.2001, certificate pentru conformitate cu originalul.

În același context, CNPP a solicitat părții italiene comunicarea de date de contact ale instituțiilor italiene de pensii, pentru a fi puse la dispoziția cetățenilor stabiliți pe teritoriul României, INPS  precizând faptul că toate datele de contact se regăsesc pe site-ul oficial al instituției: www.inps.it

Ambele delegații au concluzionat că această videoconferință va eficientiza activitatea de stabilire și plată a drepturilor de pensie în interesul beneficiarilor comuni de drepturi de pensie ai celor 2 state, România și Italia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel