Două miliarde de euro pentru un computer. Germania este pregătită
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Germania vrea să construiască acest computer până în 2025
Germania vrea să construiască acest computer până în 2025
Germania a anunţat marţi alocarea a două miliarde de euro pentru a construi un computer cuantic până în 2025, având în vedere ambiţia Franţei de a deveni una dintre ţările de frunte în această tehnologie menită să transforme industria IT, relatează AFP.

Fondurile, în întregime de origine publică, sunt împărţite între Ministerul Cercetării care a primit 1,1 miliarde de euro şi Ministerul Economiei care a primit 878 de milioane de euro, anunţă două comunicate de presă separate.

''Obiectivul nostru este să construim un computer cuantic competitiv în Germania în următorii cinci ani şi să creăm un ecosistem asociat cu potenţiali utilizatori'', a declarat ministrul Cercetării, Anja Karliczek.

Este vorba despre ''crearea foarte rapidă a unei baze industriale care să pună în practică calculatoarele cuantice şi să le folosească potenţialul'', a subliniat, la rândul său, ministrul Economiei Peter Altmaier.

Agenţia spaţială germană, DLR, va primi 740 de milioane de euro, având ca foaie de parcurs să construiască parteneriate în industrie, inclusiv întreprinderi mici şi mijlocii, start-up-uri şi cercetare.

Citește și: Fizicienii spun că este posibilă teleportarea. La este folosită acum

Aceste eforturi bugetare fac parte din pachetul de relansare în valoare de 130 de miliarde de euro stabilit în iunie 2020 de guvernul de coaliţie al cancelarului Angela Merkel pentru a contracara şocul economic cauzat de pandemia de COVID-19.

Planul german include 50 de miliarde de euro pentru a dezvolta domenii precum inteligenţa artificială şi tehnologiile cuantice, într-o ţară în care industria reprezintă aproximativ un sfert din PIB-ul anual.

Comisia Europeană doreşte ca UE să dezvolte primul său computer cuantic până la finalul deceniului pentru a consolida suveranitatea tehnologică a Europei în faţa Chinei şi a SUA.

În acest context, o competiţie pare deja lansată între Germania şi Franţa, care a anunţat în ianuarie un plan naţional de investiţii de 1,8 miliarde de euro pe 5 ani în cuantică, cu ambiţia de a plasa Franţa în ''primele trei din lume'' în această tehnologie.

Tehnologiile cuantice exploatează proprietăţile materiei la scara infinit de mică (atom, ion, foton, electron).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel