Elon Musk, declarație ȘOC: La început vor muri mulți oameni
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Cum vede Musk viitorul. A vorbit la G20 pe întuneric
Cum vede Musk viitorul. A vorbit la G20 pe întuneric
Pentru explorarea planetei Marte, omenirea va fi nevoită, posibil, să plătească cu viața primilor voluntari vor porni spre Planeta Roșie, a declarat șeful companiei americane SpaceX Elon Musk într-un interviu acordat companiei Xprize, ce susține inovația.

„Sincer vorbind, la început vor muri o grămadă de oameni. Nu este ușor să ajungi acolo ”, a declarat Musk. 

Miliardarul american a adăugat că, în primele etape de explorare a planetei, vor pleca spre Marte doar voluntari. Potrivit afirmațiilor sale, în pofida tuturor riscurilor, există un număr mare de oameni dispuși să ia parte la o astfel de expediție.

În opinia omului de afaceri, va fi o „călătorie glorioasă” și o „experiență uimitoare”. „Da, poți muri. Va fi incomod, iar mâncarea probabil că nu va fi foarte bună și așa mai departe. Dar dacă sunteți atras de o aventură dificilă și periculoasă, dar glorioasă, atunci Marte este locul cel mai potrivit pentru aceasta ", a rezumat Musk.

Potrivit fondatorului SpaceX, cucerirea lui Marte, ca și alte planete, este necesară pentru supraviețuirea umanității.

Citește și Elon Musk și EXTRATEREȘTRII! Ce secrete deține patronul SPACE X

Anul trecut, Musk a afirmat că întreprinderea sa este capabilă să transporte oameni pe Marte în următorii șase ani. „Dacă avem noroc, s-ar putea întâmpla mai devreme, peste chiar patru ani”, a apreciat el. 

Până în 2050, antreprenorul intenționează să trimită 1 milion de oameni pe Marte. Acest lucru va necesita o flotă de 1.000 de nave stelare, a precizat el. Musk a spus că este dispus să ofere împrumuturi și locuri de muncă pe Marte celor care nu își permit să plătească pentru zbor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Directorul JPMorgan, vești bune despre economia americană

Anul trecut, banca pe care o conduce Jamie Damon, a...

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum poate achiziționa China cipurile Nvidia interzise

Altfel spus, nimic nu este imposibil.

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Șoferii pot achita Rovinieta pentru 10 zile prin SMS

O veste bună vine pentru șoferii care au nevoie de...

Adunarea generală a L’Oréal, „un start-up vechi de un secol”

Numărul unu mondial al produselor de frumusețe a...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...


pixel