Enel ia cu asalt pieţele americane şi internaţionale. Sunt 3,4 miliarde euro
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Este o emisiune de obligaţiuni multi-tranşă record
Este o emisiune de obligaţiuni multi-tranşă record
Enel plasează pe pieţele americane şi internaţionale o emisiune de obligaţiuni multi-tranşă record, în valoare de patru miliarde de dolari (3,4 miliarde de euro), care vizează accelerarea atingerii obiectivelor de finanţare durabillă.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis joi AGERPRES, obligaţiunile au fost plasate în patru tranşe, iar veniturile rezultate urmează să finanţeze răscumpărarea a patru emisiuni de obligaţiuni convenţionale ale Enel Finance International NV, cu o valoare nominală totală de 6 miliarde de dolari, ca parte a planului Grupului de a accelera realizarea obiectivelor sale privind ponderea surselor de finanţare durabilă în datoria totală brută.

"În următorii ani vom asista la o accelerare puternică a investiţiilor aliniate la ODD, ceea ce va reprezenta o pârghie esenţială în crearea de valoare sustenabilă pe termen lung, pentru toată lumea. În conformitate cu modelul nostru de business, care plasează sustenabilitatea în centrul alegerilor noastre, continuăm să accelerăm îndeplinirea obiectivelor de finanţare durabilă, cu o nouă tranzacţie record, cu care atingem noi niveluri pe pieţele de capital şi care va finanţa răscumpărarea a patru obligaţiuni convenţionale cu valoare nominală de 6 miliarde de dolari. Suntem ferm convinşi că finanţarea durabilă va stimula consolidarea pieţelor de capital sustenabile în următorii ani, plasând obiectivele legate de ODD şi valoarea financiară în centrul structurii sale, înlocuind treptat instrumentele convenţionale de finanţare", a declarat directorul financiar al Enel, Alberto De Paoli.

Operaţiunea a fost precedată de plasarea cu succes, în luna iunie a acestui an, a unor obligaţiuni asociate obiectivelor de sustenabilitate, în trei tranşe, de 3,25 miliarde de euro, şi reprezintă cea mai mare tranzacţie asociată obiectivelor de sustenabilitate de pe pieţele de capital pentru instrumente cu venit fix, precum şi cea mai mare tranzacţie de finanţare sustenabilă a anului de pe aceste pieţe realizată până în prezent de un emitent corporate.

Citește și Factura la energie. Patru furnizori AMENDAȚI pentru nereguli de ANRE

Obligaţiunile sunt garantate de Enel, iar emisiunea a fost suprasubscrisă de trei ori, înregistrând oferte de circa 12 miliarde de dolari şi o participare importantă din partea investitorilor responsabili social (SRI), permiţând Grupului Enel să-şi diversifice baza de investitori.

Pe lângă această tranzacţie, Enel Finance International NV a semnat cu patru bănci noi tranzacţii de tip swap pe valute încrucişate, de asemenea legate de obiective de sustenabilitate, pentru a acoperi riscul privind rata de schimb valutar dolar - euro şi riscul de dobândă. Caracteristica notabilă a acestor instrumente derivate este angajamentul contrapărţilor de a realiza SPT-uri specifice şi ambiţioase, ceea ce implică fie o reducere fie o penalitate aplicată costului tranzacţiei, în funcţie de capacitatea fiecărei contrapărţi de a-şi îndeplini SPT-ul aferent.

Emisiunea de obligaţiuni şi Oferta au fost susţinute de un sindicat de bănci, iar co-subscriitori principali au fost Barclays, BNP Paribas, Bank of America, Citigroup, Credit Agricole, Credit Suisse, Goldman Sachs, HSBC, J.P. Morgan, Mizuho, Morgan Stanley, Societe Generale şi SMBC. În acest context, emisiunii i s-a atribuit un rating provizoriu de BBB + de către Standard & Poor's, A- de către Fitch şi Baa1 de către Moody's.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

INS. Scădere majoră a industriei extractive

Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 5,4% în...

Chirițoiu: Trebuie blocate investițiile companiilor nocive

România are un cadru legal de verificare a...

TikTok introduce noi funcții

TikTok anunţă că actualizează Regulile Comunității și introduce noi funcții...

Atacul Iranului: Reacția pieței petrolului este „surprinzătoare”

Reacția pieței petrolului la recentul atac al Iranului...

Benzina mai scumpă decât ieri. Cât costă litrul de motorină

Putem vorbi despre o ușoară reașezare a prețurilor, care...

Site-urile neautorizate în România vor fi blocate

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are în...

Criza energetică „a rămas în urma noastră”

Este ceea ce afirmă plin de convingere Nicolas Mougeot,...

Inflația României, cea mai mare din UE și în luna martie

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în...


pixel