ENEL oferă REDUCERI CLIENȚILOR! Află TOTUL aici
Autor: Antonia Popescu pe 21 ian, 15:15 | Articole recomandate

ENEL oferă REDUCERI CLIENȚILOR! Află TOTUL aici

Enel oferă clienţilor săi din Capitală şi din regiunea Muntenia Sud o reducere de 3,5% la preţul energiei din serviciul universal, precum şi discounturi de 7,5% pentru consumatorii din Dobrogea şi de 10,5% pentru locuitorii din Banat, până la mijlocul acestui an.

"În urma aprobării Ordinului nr. 5/2021 de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Enel Energie şi Enel Energie Muntenia le oferă clienţilor casnici aflaţi în piaţa serviciului universal preţuri reduse, valabile până când aceştia aleg o ofertă pe piaţa concurenţială, dar nu mai târziu de sfârşitul lunii iunie 2021", se arată într-un comunicat al companiei, remis, joi, Agerpres.Ordinul ANRE aprobat miercuri prevede că furnizorii pot acorda consumatorilor care nu au încheiat contracte noi discounturi egale cu diferenţa dintre preţul serviciului universal şi cea mai bună ofertă a lor fără abonament pentru piaţa concurenţială.

Horoscop 2021. Femeile care vă lasă și fără bani și cu inima frântă

În cazul Enel, preţurile pentru piaţa de serviciu universal sunt 0,367 lei pe kWh pentru Banat, 0,356 lei pe kWh pentru Dobrogea şi 0,340 lei pe kWh pentru Muntenia Sud.Oferta fără abonament cea mai mică a Enel este 0,329 lei pe kWh, prin urmare reducerile sunt de 10,5% pentru Banat, 7,5% pentru Dobrogea şi 3,5% pentru regiunea Muntenia Sud, care include Capitala.Atât în această perioadă, cât şi ulterior, clienţii vor putea decide dacă optează pentru una dintre ofertele disponibile pe piaţa liberă sau dacă rămân pe piaţa serviciului universal, arată reprezentanţii Enel.Conform prevederilor Ordinului ANRE, reducerea comercială se va aplica preţului pentru serviciul universal, ceea ce înseamnă că, în final, clientul va plăti o factură mai mică, echivalentă preţului la energia activă din oferta concurenţială Enel Simplu Anual, valabilă în prezent.ANRE a aprobat, miercuri, un ordin potrivit căruia clienţii casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, şi vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 şi preţul din oferta concurenţială cu valoarea cea mai mică.Anterior, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a scris pe Facebook că ANRE a discutat cu toţi cei patru furnizori, iar aceştia s-au angajat benevol să iasă public cu comunicate de presă în care să specifice că vor acorda acest discount tuturor."Dacă asta se va întâmpla, atunci lucrurile sunt normale", a precizat Popescu."Omul nu se mai înghesuie la ghişeele furnizorilor, îi vine acasă factura pe ianuarie la preţul cel mai mic - deci preţ de serviciu universal, discount, preţ final de plată, care e egal cu preţul concurenţial - în fiecare lună va fi informat despre cea mai bună ofertă a furnizorului, le poate vedea şi pe celelalte din piaţă pe comparatorul ANRE, şi şase luni poate studia şi opta. Primeşte acasă şi o foaie în care, dacă optează, bifează direct şi-şi alege şi trimite înapoi la furnizor şi a încheiat procedura sau aşteaptă o lună, două, trei, să vadă ce se mai întâmplă în piaţă", a mai spus ministrul.

Te-ar putea interesa și...
Articole recomandate Vezi toate articolele