Evoluția LEULUI. Isărescu: Nu s-a depreciat, s-a întărit
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Isărescu afirmă că este o evoluție sezonieră
Isărescu afirmă că este o evoluție sezonieră
Leul s-a întărit faţă de euro, iar acesta este o evoluţie de vară, care are la bază vânzările de valută ale traderilor de cereale, a explicat luni guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul conferinţei de prezentare a Raportului asupra inflaţiei.

"Prognozele sunt făcute în piaţă şi au tot dreptul analiştii să facă aceste prognoze. După câte vedeţi leul s-a cam întărit. Nu s-a depreciat, s-a întărit. Este adevărat că este o evoluţie de vară. Recolta bună de cereale, vin traderii, cumpără direct din câmp, am înţeles şi eu, şi vând valută ca să cumpere cu lei. Atunci s-a mărit oferta. Au mai venit şi românii din străinătate de Sfânta Maria. La casele de schimb, dacă mergeţi, chiar aici în stradă, cursul la casele de schimb, care de regulă erau peste cursul Băncii Naţionale acum sunt sub cursul Băncii Naţionale. Nu ştiu cât de tranzitorie este această apreciere, dar vedeţi cât de mult riscă şi cei care fac prognoze din acestea că o să ajungă mâine, poimâine cursul la 5 lei. Noi suntem interesaţi să ţinem inflaţia sub control şi asta sune foarte mult şi în ceea ce priveşte controlul lichidităţilor şi impactul acestui control asupra situaţiei din piaţa monetară şi piaţa valutară. Încercăm să păstrăm echilibrele", a spus Mugur Isărescu, întrebat despre evoluţia cursului de schimb.

Citește și Guvernatorul BNR: Nu zice Banca Naţională te împrumuţi cu asta

Moneda naţională s-a apreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9131 lei, în scădere cu 0,14 bani (-0,03%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9145 lei.

Pe data de 14 iulie 2021 moneda naţională a atins pragul de 4,9283 lei pentru un euro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

BNR: Câţi bani au românii în depozitele bancare

Banca Naţională a României a publicat cifrele privind...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Directorul JPMorgan, vești bune despre economia americană

Anul trecut, banca pe care o conduce Jamie Damon, a...

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum poate achiziționa China cipurile Nvidia interzise

Altfel spus, nimic nu este imposibil.

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Șoferii pot achita Rovinieta pentru 10 zile prin SMS

O veste bună vine pentru șoferii care au nevoie de...

Adunarea generală a L’Oréal, „un start-up vechi de un secol”

Numărul unu mondial al produselor de frumusețe a...


pixel