Excursii gratuite în Europa. Cine se poate înscrie
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Înscrierile au început deja
Înscrierile au început deja
Prin intermediul unui program european, tinerii din țările UE care au împlinit 18 ani, au posibilitatea de a se înscrie, până la 28 noiembrie, pentru a participa la o excursie gratuită într-una sau mai multe state din Uniune.

Este vorba de programul DiscoverEU. Conform precizărilor postate pe site-ul oficial a Uniunii Europene, tinerii născuți între 1 ianuarie și 31 decembrie 2001 pot solicita un abonament gratuit pentru transportul pe calea ferată prin statele UE, în baza unui formular care trebuie completat inclusiv cu numărul cărții de identitate sau al pașaportului.

Altă condiție obligatorie - cei care doresc să participe la program trebuie să aibă cetățenia unui stat membru al Uniunii Eropene. Dacă sunt selectați, ei vor putea călători într-una sau mai multe țări europene cel puțin o zi și cel mult 30 de zile, în perioada 1 aprilie - 31 octombrie 2020. De asemenea, ei pot merge singuri sau însoțiți de alte patru persoane.

Citește și Airbus testează un fel de Big Brother. Vede tot, transmite tot

Călătoria se efectuează, de principiu, cu trenul, dar pot fi folosite și alte mijloace de transport, precum feriboturi sau autobuze, în cazul în care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate ori izolate. Beneficiarii programului DiscoverEU vor călători numai la clasa a doua.

DiscoverEU oferă tinerilor șansa “de a pleca într-o excursie care le va permite să experimenteze libertatea de circulație în UE, să descopere diversitatea Europei și să afle mai multe despre patrimoniul cultural și istoria acesteia, să intre în contact cu oameni de pe tot continentul și, nu în ultimul rând, să se descopere pe ei înșiși”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel