Facebook spune că își schimbă politica: Noi măsuri pentru protejarea adolescenților
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Firma mamă a Facebook va emite primele sale obligațiuni corporative
Firma mamă a Facebook va emite primele sale obligațiuni corporative
Un director al Facebook a anunțat noi filtre, ce vor fi introduse în aplicațiile sale pentru a proteja adolescenții de conținutul dăunător care circulă pe latformele de socializare.  

Măsura vine după demararea unei anchete parlamentare, care examinează modul în care Facebook ș Instagram pot afecta sănătatea mentală a tinerilor, scrie Reuters.

Nick Clegg, vicepreședintele departamentului de afaceri globale, din cadrul Facebook, s-a declarat deschis unei colaborări cu autoritățile de reglementare, care să vizeze verificarea algoritmilor Facebook, utilizați și în amplificarea conținutului de pe rețeaua de socializare.

Declarațiile acestuia vin la câteva zile după ce un fost responsabil de rang înalt al Facebook, Frances Haugen, a depus mărturie în fața Congresului, denunțând practicile companiei prin care utilizatorii sunt influențați și determinați să își petreacă foarte mult timp pe platformă, ceea ce poate afecta sănătatea mentală a adolescenților.

„Vom face modificări în sistem care va detecta dacă adolescenții se uită obsesiv la același conținut, iar dacă acel tip de conținut, îl poate afecta emoțional îl vom împinge pe adolescent către alt tip de conținut ", a declarat Clegg pentru CNN.

În plus, „introducem ceva numit „ia o pauză”, prin care îi vom determina pe adolescenți să ia doar o pauză de la utilizarea Instagram”, a spus Clegg.

Senatorul Amy Klobuchar, un democrat care prezidează subcomitetul antitrust din cadrul Senatului, a susținut mai multe reglementări împotriva companiilor de tehnologie precum Facebook.

„M-am săturat să aud „aveți încredere în noi”. Este timpul să-i protejăm pe acei părinți care s-au luptat cu problemele generate de dependența copiilor lor de această platformă”, a declarat Klobuchar duminică pentru CNN, imediat după după interviul lui Clegg.

Citește și: Lenovo scade cu 17% într-o zi. Cauza celei mai mari căderi din ultimul deceniu

Ea a spus că Statele Unite au nevoie de o nouă politică privind datele confidențiale, astfel încât oamenii să poată „opta” dacă permit partajarea datelor lor online, dar și reglementări mai clare privind datele privind minorii, care sunt furnizate platformelor precum Facebook.

Clegg a menționat că Facebook și-a suspendat planurile de dezvoltare a Instagram Kids, destinate pre-adolescenților, și a introdus noi controale opționale pentru adulți pentru supravegherea adolescenților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel