Falimentul City Insurance. Listele ”de plăți” care pot arunca în aer scena publică
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Falimentul City Insurance. Listele ”de plăți” care pot arunca în aer scena publică
Falimentul City Insurance. Listele ”de plăți” care pot arunca în aer scena publică
Falimentul asigurătorului City Insurance a fost publicat recent în Monitorul Oficial, iar Parchetul General are în lucru o anchetă cu multe capete de acuzare. Dincolo de toate acestea, o adevărată bombă cu ceas stă să explodeze: cine sunt persoanele din spațiul public către care City Insurance a făcut plăți consistente în mod repetat.

Surse din cadrul anchetei au declarat, pentru DC Business, că unul dintre cele mai voluminoase dosare din această anchetă este cel cu listele de plăți făcute de City Insurance către diverse societăți comerciale sau persoane fizice, fără legătură directă cu obiectul de activitate al asigurătorului. Astfel, se pare că, în ultimii 7 ani, City Insurance și-a pus la punct o adevărată rețea de colaboratori din diverse domenii de activitate, colaboratori care au ”pus umărul” la consolidarea poziției de lider a acestui asigurător în pofida problemelor cu care s-a confruntat. Numele din aceste liste sunt, deocamdată, confidențiale, însă anchetatorii le analizează și, odată cu finalizarea anchetei, acestea ar putea apărea în spațiul public. 

Reamintim că, în 23 septembrie 2021, procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au ridicat mai multe obiecte și înscrisuri de la sediul ”City Insurance SA”.

”Precizăm că ridicarea de obiecte și înscrisuri se realizează în contextul instrumentării unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de delapidare, prev. de art. 295 Cod penal, bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 Cod penal, spălare de bani, prev. de art. 49 din Legea nr. 129/2019, fals informatic, prev. de art. 325 Cod penal, fals intelectual, prev. de art. 321 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 Cod penal, și uzul de fals, prev. de art. 323 Cod penal.Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a comunicat oficial Parchetul General, potrivit DCNews

În ultimul an, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), de când este Nicu Marcu președinte al instituției, a anunțat sancțiuni dure pentru City Insurance, liderul pieței RCA din România, în urma controalelor efectuate la acest asigurător. Mai exact, în perioada 2020-2021, ASF a impus sancțiuni în valoare de 18.321.666 lei, adică 3.702.786 euro. Au fost mai bine de 20 de sancțiuni, inclusiv amenzi record de câte 1 milion de lei, pentru membrii din conducerea firmei.

Pe 16 septembrie 2021, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis respingerea planului de finanțare pe termen scurt și a planului de redresare, retragerea autorizației de funcționare, constatarea stării de insolvență și promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA. Falimentul a fost declarat oficial ieri, prin publicarea in Monitorul Oficial. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel