Ford România. Care sunt obiectivele imediate ale întreprinderii
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Ford recheamă la service peste 375.000 de SUV-uri Explorer
Ford recheamă la service peste 375.000 de SUV-uri Explorer
Preşedintele Ford România, Ian Pearson, a declarat, joi, că obiectivul producătorului de automobile este să se redreseze şi a solicitat în continuare sprijinul Guvernului României, susţinând că va dura ceva până când pieţele europene vor funcţiona la nivelul anterior crizei.

"Industria noastră este vitală pentru economia românească, dar timp de aproape şapte săptămâni a rămas practic inactivă. Nu am înregistrat venituri deoarece pieţele din Europa au fost blocate. În această perioadă, împreună cu multe alte industrii mici, mijlocii şi mari, am solicitat sprijin Guvernului român şi, din fericire, acesta a fost receptiv şi a susţinut multe dintre măsurile solicitate. Aş dori personal să mulţumesc premierului Orban şi Guvernului său pentru sprijinul acordat până acum. Acum vedem că primele pieţe europene încep să se deschidă, dar credem că va dura ceva timp pentru ca acestea să funcţioneze la nivelul anterior crizei. Încă nu ştim cât timp va fi necesar. Prin urmare, trebuie să continuăm să colaborăm îndeaproape cu Guvernul pentru a monitoriza situaţia şi pentru a veni cu soluţii viabile pentru provocările viitoare. Principala noastră prioritate a fost repornirea activităţii fabricii, lucru pe care l-am făcut încă de lunea acestea, iar acum obiectivul nostru este să ne redresăm, atât ca uzină, cât şi ca industrie, atât de vitală pentru economia României", a spus preşedintele Ford România, cu prilejul vizitei premierului Ludovic Orban la fabrica din Craiova.

Acesta le-a mulţumit angajaţilor Ford România "pentru răbdare şi pentru sprijinul acordat, dar şi pentru modul pozitiv în care au îmbrăţişat schimbările pe care le-a provocat această pandemie".

Citește și Ford nu se teme de epidemie. Poate face față greutăților

"Întotdeauna spun că bunul cel mai de preţ al companiei Ford România sunt oamenii şi încă o dată echipa de aici a demonstrat acest lucru. Sunt foarte mândru să conduc această echipă minunată!", şi-a încheiat Pearson discursul susţinut cu prilejul vizitei delegaţiei Guvernului României condusă de premierul Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Stagnare a creditării companiilor din zona euro

Creditarea companiilor din zona euro stagnează, atrage...

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...


pixel