Gazele din Marea Neagră. Ceasul ticăie în defavoarea noastră
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Autoritățile române ar trebui să se grăbească
Autoritățile române ar trebui să se grăbească
Producţia de gaze din Marea Neagră trebuie să înceapă în doi-trei ani, altfel va fi prea târziu şi nu vom mai putea scoate niciodată acele resurse, a declarat, luni, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

El a participat la o conferinţă online pe tema tranziţiei energetice, organizată de Consiliul Investitorilor Străini (FIC).

"Nu ne permitem luxul să amânăm investiţiile în exploatarea gazelor din Marea Neagră, impactul asupra economiei ar fi uriaş. Predicţia mea este că dacă nu începem exploatarea în doi, maximum trei ani, nu va exista niciodată o producţie de gaze în partea românească a Mării Negre", a spus oficialul ANRE.

Aceasta deoarece legislaţia europeană se schimbă foarte repede, a argumentat el.

"Piaţa se schimbă şi mai repede, iar noi trebuie să putem reacţiona la fel de repede. Altfel, eforturile noastre vor fi tardive şi fără niciun rost", a completat Nagy-Bege.

La rândul său, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, prezentă la aceeaşi conferinţă, a susţinut că 2021 este un an esenţial pentru producţia de gaze din Marea Neagră.

Citește și: Cât costă campania de foraj în Marea Neagră. OMV Petrom are o condiție

"România este o ţară cu o vastă tradiţie în resursele energetice şi trebuie să joace un rol esenţial în tranziţia energetică, iar gazul natural are o importanţă deosebită. De asemenea, cred că este nevoie de un context local favorabil. Timpul nu este de partea noastră şi am rămas în urmă. Aşa că 2021 este un an crucial", a spus Verchere, care este şi vicepreşedinte al FIC.

Ea a arătat că România va depinde din ce în ce mai mult de importuri, fără gazele din Marea Neagră.

"Este vorba de securitatea energetică. Importurile vor creşte până la 40% până în 2030. Timpul este esenţial. Putem aduce gaze, dar vom plăti taxe în alte ţări, angajaţi în alte ţări. Investiţiile în Marea Neagră aduc beneficii uriaşe ţării: locuri de muncă, efecte multiple", a spus reprezentanta companiei petroliere.

"2021 este un an absolut crucial. Trebuie să vedem cadrul legal în vigoare pentru a putea dezvolta aceste proiecte, la fel şi regimul fiscal", a adăugat şefa OMV Petrom. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel