Goldman Sachs revoluționează sectorul afacerilor. Totul se schimbă
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Încet, dar sigur, pandemia schimbă fața lumii
Încet, dar sigur, pandemia schimbă fața lumii
Banca Goldman Sachs, unul dintre cei mai importanți consultanți din lume în fuziuni și achiziții, și-a schimbat stilul de muncă. Pe fondul pandemiei de coronavirus și constrânsă de măsurile de prevenire a răspândirii noului virus, instituția a găsit o soluție inedită pentru a satisface cerințele clienților. 

Concret, Goldman Sachs a început să folosească drone cu ajutorul cărora clienții pot vedea companiilor cu care se află în negocieri. Întâlnirile de lucru și personale au fost înlocuite cu reuniuni video, filmate, la rândul lor, tot de drone. 

”Vindem întreprinderi pretutindeni în lume, folosind drone pentru vizitarea obiectivelor aflate în vizorul nostru sau al clienților”, a explicat pentru CNBC unul dintre șefii serviciului M&A Goldman Sachs, Stephan Feldgoise, potrivit căruia această soluție permite clienților să capete încredere, deoarece atunci când cineva cumpără ceva vrea să vadă, să atingă și să simtă ce achiziționează. 

Acum, majoritatea tranzacțiilor se încheie pe aplicațiile de videoconferințe Zoom, BlueJeans, Cisco Webex și Microsoft Teams. Excursiile prin birouri și secții de producție au devenit virtuale, dronele fiind, aici, elementul central. 

Citește și Oficial BNR: Mulţi români poate nu îşi dau seama

Dronele comerciale costă de la 1000 de dolari în sus, dar companiile angajează și videoperatori, ale căror servicii de filmare și montaj costă nu mai puțin de 10.000 de dolari. După cum spune Feldgoise, din cele câteva sute de tranzacții pentru care Goldman Sachs a oferit consultanță, mai mult de 95% au fost încheiate fără comunicare personală directă. 

”Fără îndoială, este începutul unei revoluții în acest sector bancar al consultanței. În opinia noastră, segmentul de fuziuni și achiziții nu va mai fi niciodată cum a fost”, a afirmat top managerul Goldman Sachs, bancă devenită, potrivit Dellogic, lider în domeniul M&A după numărul tranzacțiilor anunțate. Un sector care a cunoscut în trimestrul III o creștere de 152%, până la 1,13 trilioane de dolari. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel