Grupul GRAMPET. Ileana Ștefan preia funcția de Chief Human Resources Officer
Autor: Mara Ivan pe 29 ian, 14:19 | Comunicate de presa

Ileana Ștefan

Grupul GRAMPET își consolidează echipa executivă prin recrutarea doamnei Ileana Ștefan în rolul de Chief Human Resources Officer (CHRO), cu responsabilități de coordonare la nivelul întregului grup prezent în acest moment în 10 țări europene.

„Începem anul cu această recrutare importantă, aducând în echipa de management încă un profesionist cu experienţă în organizații multinaționale şi piețe dintre cele mai avansate”, spune Gruia Stoica, Președintele Grupului GRAMPET. „Ileana vine cu peste 18 de ani de activitate internațională atât în Europa, cât și în Statele Unite, în domeniul de HR și Legal, având experiență în gestionarea de echipe mari, multijurisdicţionale, dar şi în proiecte de fuziuni sau start-up. Cultura noastră organizațională a evoluat mult în ultimii 20 de ani și ne aflăm astăzi într-un moment cheie, cu aproape 6.400 de angajați în zece țări europene și în mijlocul unui proces continuu de expansiune și integrare. Am încredere că Ileana va inspira și va ajuta echipa GRAMPET să crească, amplificând punctele forte și potențialul fiecărui angajat, și provocând - acolo unde se impune - procesul de schimbare și reinventare”.

În cei 18 ani de Executive HR & Legal în companii multinaționale de renume, Ileana Ştefan a gestionat proiecte de change management, dezvoltare, employer brand, new way of working, onboarding, fuziuni și start-up, optimizare şi reorganizare de procese și structuri, implementare de sisteme și controale interne, buget şi planificare, organizare de evenimente.

În calitate de Executive Human Resources Director a avut sub coordonare directă departamente precum Talent Acquisition, Talent Management, Payroll & Administration sau Legal, fiind implicată în proiecte de people management, coaching, dezvoltare de proceduri & politici și reorganizare în industrii precum retail, logistică, FMCG şi tehnologie. În ultimii trei ani a făcut parte din echipa de start-up în Statele Unite a unuia dintre cei mai renumiți retaileri la nivel global. De asemenea, a coordonat un proiect de reorganizare și aliniere a unei companii din domeniul tehnologic în Germania.

Citește și Grup Feroviar Român lansează un serviciu unic în Europa de Sud-Est „Sunt încântată să fiu primită în familia GRAMPET și mă alătur acestei echipe puternice cu dorința de a aduce o perspectivă nouă și de a folosi în beneficiul grupului cunoştinţele şi experienţa dobândită în ultimii ani, astfel încât să ne atingem obiectivele stabilite. Este o mândrie să mă alătur echipei care a construit prima multinațională cu capital românesc și să o susțin prin cunoștințele mele pe parcursul etapelor care vor urma în expansiunea sa internațională”, spune Ileana Ştefan. Din rolul său de CHRO, ea va coordona activitățile de Resurse Umane, Organizare şi Optimizare Procese și Structuri la nivelul Grupului GRAMPET, cu ajutorul unei echipe formate din peste 60 de oameni.

Despre Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român

Înfiinţat în urmă cu aproape 20 de ani, GRAMPET este prima multinațională fondată în România și cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din Europa de Sud-Est. Structura sa de companii acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluții și produse de transport feroviar, oferind clienţilor săi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență: servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.

Având drept obiectiv declarat conectarea Oceanului Atlantic, prin Marea Nordului, la Oceanul Pacific, prin Marea Chinei de Sud, Grupul GRAMPET este unul dintre liderii industriei în dezvoltarea coridoarelor de transport ce conectează Europa şi Asia.

Compania sa fanion - Grup Feroviar Român (GFR), este cel mai mare operator privat feroviar din România. În prezent, peste 20% din trafic este internaţional, GFR oferind clienţilor săi soluții logistice complexe. GFR este membră a tuturor organizaţiilor internaţionale reprezentative și are acorduri de colaborare atât cu operatorii feroviari de stat (BDZ Cargo, UZ, CFM, PKP Cargo, ZK, RCH, HZ Cargo, ZBIH), cât și cu operatorii feroviari privaţi din Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Austria și Germania.

Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grupul GRAMPET acoperă o cotă importantă din piața reparatorie de material rulant din România.

În paralel, grupul desfăşoară o activitate intensă de cercetare şi dezvoltare de soluţii tehnice menite să ofere clienţilor o experienţă transparentă şi în timp real a serviciilor la care au acces. În 2017, GFR a lansat portalul E-CLIENT GFR, o premieră pentru România și sud-estul Europei, care facilitează gestionarea relației clasice cărăuș - companie-client, de la postarea unei cereri de ofertă până la facturarea serviciului prestat, trecând prin etape esențiale precum comandarea vagoanelor goale, întocmirea contractelor de transport, accesul neîngrădit la informații privind evoluția proceselor, atenționarea inteligentă a decidenților și transmiterea de rapoarte automate. Mai multe informații puteți accesa pe pagina oficială de internet – https://grampet.ro/.

Te-ar putea interesa și...
Comunicate de presa Vezi toate articolele