H&M va vinde haine vechi. Proiect îndrăzneț al companiei
Autor: Adrian Ilie
Data actualizării:
Data publicării:
H&M mizează pe interesul pentru reciclare
H&M mizează pe interesul pentru reciclare
Hennes & Mauritz AB (H&M), al doilea retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial, va testa vânzarea de haine vintage şi second-hand, în încercarea de a profita de creşterea preocupărilor consumatorilor cu privire la impactul industriei asupra mediului, a declarat vineri directorul de sustenabilitate de la grupul suedez, transmite Reuters.

Anna Gedda a precizat că H&M va lansa un proiect pilot în Suedia pentru vânzarea de articole de îmbrăcăminte second-hand la unul din magazinele sale marca & Other Stories, cu obiectivul de a extinde această schemă şi pe alte pieţe sau branduri în anii următori.

"Totul se rezumă la economia circulară...are sens să analizeze acest segment", a declarat Anna Gedda la un eveniment organizat la Berlin. "Vedem că aceasta devine o parte din ce în ce mai mare a industriei de fashion, cu oportunităţi atât pentru consumatori cât şi în ceea ce priveşte impactul asupra mediului, despre cum putem reduce în mod drastic acest impact prin prelungirea duratei de viaţă a produselor", a adăugat Anna Gedda.

În ultimul an, a crescut gradul de conştientizare a pagubelor produse de creşterea rapidă a sectorului de fast fashion, exemplificat prin succesul unor lanţuri precum Primark sau Zara care vând haine atât de ieftine încât consumatorii le pot purta o singură dată. Chiar dacă până acum au existat puţine semne că cererea pentru fast fashion ar fi încetinit, potrivit unei analize realizate de magazinele online ThredUp, piaţa hainelor second-hand ar urma să se dubleze în următorii cinci ani ajungând la 51 de miliarde de dolari.

Citește și: Experiment lansat de Ikea. Ce vrea să propună cumpărătorilor

H&M a mai încercat în trecut să vândă haine second-hand dar până la urmă a abandonat acest proiect. Haine vintage H&M sunt disponibile la vânzare pe platforme online precum ASOS şi eBay. "Acum este un moment complet diferit când vine vorba de conştientizare şi sustenabilitate", a spus Anna Gedda.

În ultimii ani, profitul H&M a scăzut iar stocurile de haine nevândute au crescut în condiţiile în care grupul nu a reacţionat suficient de rapid la modificarea cererii şi explozia comerţului electronic. Primele magazine H&M din România au fost inaugurate în primăvara anului 2011. Compania H&M (Hennes & Mauritz) a fost înfiinţată în 1947, în Vasterls, Suedia.

O altă companie suedeză de renume, Ikea, a demarat recent un program de închiriere de mobilă tot din considerente legate de impactul asupra mediului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

OUG pentru scăderea prețului gazelor naturale

Guvernul României a adoptat o nouă Ordonanță de Urgență...

Ajutoare de urgenţă acordate de Guvern

Pe agenda şedinţei de Guvern de joi se află şi o...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel